black by doncafe
Restaurante Restaurante casual dining

Black by Doncafe, terasa de deasupra esplanadei (București)

Singurul restaurant cu terasă din cadrul Băneasa Shopping City este Black by Doncafe, un spațiu amplu, unde poți savura mâncare de tip pub, cu puternice influențe mediteraneene, unde poți încerca cele mai fanteziste băuturi pe bază de cafea și unde în sezonul rece concertele se țin lanț.

Despre restaurantul Black by Doncafe

Deschis la sfârșitul anului 2016, Black by Doncafe se situează deasupra zonei de food court a mall-ului, în zona de entertainment și terasa este vizibilă de pe esplanada din fața intrării în mall. Restaurantul a fost decorat după ideile și gustul unuia dintre proprietari, pe care îl și vezi permanent acolo. Astfel a iești un spațiu compartimentat pe zone, cu un aspect modern, ce poate primi atât oaspeții la masă, cât și iubitorii de concerte, pentru că are o scenă amplasată de așa manieră încât poate fi văzută de oriunde din restaurant. 140 locuri la mesele interioare și alte 100 de locuri pe terasă sunt umplute aproape la refuz în fiecare weekend, iar pentru serile de concerte este neapărat să îți faci o rezervare din timp dacă nu vrei să stai în picioare cu o bere în mână.

Despre meniul Black by Doncafe

Vei găsi în meniul de la Black by Doncafe atât preparate tradiționale pentru un pub, cât și produse internaționale cunoscute și îndrăgite precum pad thai ori Tokyo beef. Însă vei găsi și multe produse cu influențe mediteraneene și din Orientul Apropiat, având în vedere că meniul a fost compus de un chef israelian cu renume, Dror Shushan.

Vedetele meniului sunt chiar produsele de origine asiatică și schnitzel-ul, dar adevărații VIP-uri sunt burgerii, un meniu complex cu 10 opțiuni, chiar și pentru vegetarieni. Iar pentru a încheia masa, recomandarea noastră este Giant Raf, un deșert pe bază de înghețată cu cocoș, topit de un sos cald de ciocolată. Sau poți îmbina desertul cu espresso-ul de după într-un singur produs dacă alegi una din coffee delights, cafele spectaculos aranjate și aromate.

Prețuri din meniul BLACK by Doncafe

Exemple  din  meniu:

Halloumi Cheese Skewers - 28 lei
Texas Burger - 42 lei
Fattoush & Cheese Salad - 38 lei
7 spices chicken shawarma - 44 lei
Cote de Boeuf Schnitzel - 48 lei
Spicy Home Fries - 14 lei
Caramel Cheesecake - 18 lei

Black by Doncafe, Băneasca Shopping City, etj. 2

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!