Foto: arabamerica.com
Ponturi

Cum se prepară cafeaua arabică

Există numeroase legende cu privire la originea cafelei. Cele mai interesante dintre acestea, atribuie cafeaua unui cioban pe nume Kaldi, care și-a dus caprele să pască în Etiopia. Într-o zi, în timp ce pășteau liniștite, caprele au dat peste un arbore de cafea și au început să mestece frunzele acestuia și să-i mănânce fructele. În acea noapte, animalele nu au putut să adoramă, având o energie ieșită din comun, așa cum nu se mai întâmplase niciodată. Ciobanul și-a dat seama care e cauza agitației caprelor și a doua zi a cules boabele arborelui de cafea și le-a prăjit, după care le-a măcinat și le-a infuzat în apă fierbinte, obținând cafeaua.

În ciuda a ceea ce se crede despre Qahwa – sau cafeaua arabică, așa cum e cunoscută – aceasta e destul de diferită față de cafeaua turcească și joacă un rol important în cultura Orientului Mijlociu. În Dubai, ca în orice țară din zona Golfului, să oferi vizitatorului o cafea e primul semn de ospitalitate. A o accepta e considerat un semn de politețe și bune maniere. Una, două, trei sau… până nu mai poți, moment în care semnalezi acest lucru gazdei clătinând ușor ceașca de cafea. Nu e deloc greu să faci o qahwa, doar că presupune timp – cea mai importantă parte a ritualului. Mai întâi, trebuie să ai boabele proaspete de cafea, de cea mai bună calitate arabică.

arabica  Cum se prepară cafeaua arabică arabica

Apoi, îți trebuie o tigaie, în care să le prăjești, un mojar de piatră și un pistil, câteva semințe de cardamon, zahăr și un pic de șofran. Dacă vrei să prezinți cafeaua în cel mai tradițional mod arăbesc, ai nevoie și de un dallah, coffee maker-ul tradițional, care are un cioc prin care curge lichidul, și ceșcuțe mici, fără toarte.

Începe prin a prăji boabele de cafea, apoi, îndată ce acestea se răcesc, trebuie măcinate în mojar, laolaltă cu semințele de cardamon. Proporția exactă dintre cafea și cardamon poate fi ajustată în funcție de gustul personal. Folosirea unui mortar de piatră ajută la păstrarea ingredientelor la o temperatură optimă, acestea conținând uleiuri esențiale iar o schimbare de temperatură în timpul măcinării putând duce la compromiterea gustului final.

Odată ce ai măcinat boabele și semințele, obținând o pudră fină, adaugă zahărul și șofranul, condiment care îi va da cafelei un gust aparte. Umple dallah-ul cu apă, pune-l pe foc și îndată ce apa începe să fiarbă, adaugă cafeaua și mix-ul de condimente. Las-o la fiert, apoi ia-o de pe foc, amestecă și pune-o din nou la fiert. Repetă procesul fierberii de trei ori, pentru a avea o qahwa densă și groasă. Când e gata, toarnă cafeaua în ceșcuțe și așteaptă până se lasă zațul la fund. Rezultatul e o aromă puternică și intensă, care-ți va purta imaginația către Orientul Mijlociu.

Despre autor

Chili Pepper

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

answear.ro%20

carturesti.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru!