four seasons philadelphia
Food stories Restaurante în hoteluri

Hotelurile drept destinații culinare

Chiar dacă la noi în țară nu este încă dezvoltată acest obicei de a ieși la masă în restaurantul vreunui hotel, mai ales dacă nu stai acolo, marile hoteluri ale lumii sau doar boutique hoteluri elegante mizează pe zonele lor de luat masa pentru a-și crește notorietatea. Iar unele dintre ele devin destinații culinare în sine.

De exemplu, hotelul Four Seasons din Philadelphia, ce urmează să își deschidă porțile în august, a pregătit pentru oaspeții săi două restaurante conduse de chef celebri. Unul îl are în bucătărie pe premiatul cu stele Michelin, Chef Jean-Georges Vongerichten, iar celălalt pe câștigătorul unui premiu James Beard (un fel de Oscar culinar în America), Chef Greg Vernick. (poza din deschidere)

În California, pe de altă parte, hotelul MacArthur Palace, ce a sărbătorit de curând cea de-a o sută cincizecea aniversare, s-a reorientat în zona culinară, oferindu-le clienților a experiență completă. Pe de o parte este restaurantul casual dining Layla, cu un meniu mediteraneean, plin de tapas sau meze. Lui i se alătură barul hotelului, care pe lângă băuturile interesante, oferă și un meniu cu mâncare potrivită unui astfel de loc, precum sandvișurile sau hot-dogs reinterpretați. Iar The Porch este cafeneaua ce este deschisă întreaga zi, cu patiserii și prăjituri pentru pofticioși.

Iar cea mai nouă și spectaculoasă destinție americană pentru un foodie este chiar în poarta de intrare spre Statele Unite, în aeroportul JFK din New York. TWA Hotel, din terminalul cu același nume, este un paradis pentru gurmanzi, cu un local Jean-Georges Paris Café, un Food Court cu cinci puncte de vânzare cu mâncare pentru toate cerințele alimentare, dar și câteva baruri, precum Sunken Lounge sau The Pool bar de la piscină, de unde poți vedea avioanele direct decolând și aterizând. Iar vedeta barurilor este Connie, un bar găzduit într-un avion din anii 1960, ce își ia numele de la modelul de avion Connie L-1649A.

twa hotel

Iar exemple similare, găsiți în toată lumea. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai recent deschise.

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!