Gourmet

7 lucruri inedite despre ciocolată

Cu toții iubim ciocolata, mulți dintre noi probabil o mâncăm în fiecare zi sau, cel puțin, de câteva ori pe săptămână. Ciocolata e unul dintre cele mai îndrăgite produse alimentare din lume și sunt mulți cei care declară că nu ar putea trăi fără ea. Ciocolata face parte din viața noastră. De aceea ar trebui să știm câteva lucruri interesante despre ea, unele dintre ele bizare, altele, pe undeva, stupide.

7 Ciocolata cu lapte a apărut abia în secolul 19

Popularitatea ciocolatei negre a crescut mult în ultimii ani, cu toate acestea nici măcar nu se apropie de cea a ciocolatei cu lapte. Ciocolata neagră sau cea menajeră se folosește de multe ori la prepararea prăjiturilor dar cea cu lapte e preferata majorității. Interesant este că ciocolata cu lapte a apărut abia în anul 1875, atunci când europenii au scos din compoziția ciocolatei cam jumătate din untul de cacao, apoi au sfărâmat ceea ce a rămas și au mixat cu sare, pentru a mai reduce din gustul amar. Așa a apărut ceea ce se numea cacaoa olandeză. Ciocolata cu lapte a fost inventată prin amestacarea acestei pudre cu lapte condensat și îndulcit. Autorul? Un bărbat pe nume Nestle. Restul e… istorie.

Ciocolata neagră, nu la fel de populară precum cea cu lapte

6 Aztecii iubeau ciocolata

Opulenții conducători azteci și cei din straturile superioare ale populației, beau ciocolată în cantități uriașe. Există dovezi că însuși Montezuma obișnuia să dea pe gât 50 de cupe de ciocolată pe zi. Se știe că o ceașcă normală de ciocolată nu conține prea multă cafeină dar ciocolata pe care obișnuiau să o bea aztecii era foarte neagră, ceea ce presupune că aceștia erau energizați la maxim. Interesant este că aztecii nu beau ciocolată caldă ci, dimpotrivă, rece. Și nu puneau zahăr în ea. Cei care au pus pentru prima oară zahăr în ciocolată au fost spaniolii. Aztecii turnau amestecul de ciocolată dintr-un vas în altul până aceasta forma o spumă pe care ei o considerau delicioasă.

5 Ciocolata și sclavia

Iubim ciocolata și nu ne dorim să te simți vinovat pentru cele ce urmează. Te-ai întrebat vreodată de unde provine ciocolata? O mare parte din producția mondială vine ca urmare a muncii copiilor. Se estimează că numai în Africa, circa 56-72 milioane de copii lucrează în ferme de ciocolată. Acești copii sunt deseori forțați să lucreze sau sunt vânduți ca sclavi, sfârșind prin a lucra în aceste ferme până la sfârșitul vieții, pentru profitul altora. Au fost rapoarte în care unii dintre acești copii declarau că au crezut că vor câștiga bani cu care își pot ajuta familiile dacă vor lucra în aceste ferme dar cel mai bun lucru pe care l-au primit au fost zilele în care nu erau bătuți cu lanțul de la bicicletă sau când au primit o scoarță dintr-un arbore de cacao. Unii dintre acești copii nici măcar nu au avut ocazia să guste din produsul final al muncii lor.

4 Penuria de ciocolată

Lumea trece printr-o oarecare penurie de ciocolată, din pricina numeroaselor boli care afectează copacii din America Latină, acolo unde se realizează cea mai mare parte din producția mondială de cacao. Acest lucru vine pe fondul unei cereri din ce în ce mai mare de ciocolată iar norocul vine din faptul că Africa nu a fost afectată de aceste boli, producția de pe continentul negru fiind în siguranță. Chiar dacă acolo există un alt dușman, poate chiar mai mare: seceta. În aceste condiții, e de așteptat ca prețul ciocolatei să fie din ce în ce mai mare.

3 Ciocolata și banii

Istoria ciocolatei începe, mai mult sau mai puțin, odată cu mayașii. Boabele de cacao erau atât de valoroase pentru ei încât le foloseau pe post de monedă. Se spune că puteai cumpăra un iepure cu zece boabe sau chiar o… prostituată. O sută de boabe de cacao erau suficiente pentru a cumpăra un sclav, chiar dacă în acele zile sclavia era diferită de ceea ce avea să urmeze. Când au apărut aztecii, aceștia au adoptat tradițiile mayașilor și au continuat să folosească boabele de cacao pe post de monede. Oamenii cumpărau orice în boabe de cacao, de la mâncare la unelte, ba chiar s-a juns până acolo încât unii au contrafăcut boabele folosind lut. În general, doar oamenii înstăriți obișnuiau să bea ciocolată cu regularitate, fiind evident că a-ți bea banii era un lucru cam scump.

2 Tabletele gigantice

În septembrie 2011, a fost produsă o tabletă de ciocolată care cântărea aproape 5500 kg. La prepararea ei au ”intrat” 770 kg de unt de cacao și 635 kg de lichior de ciocolată. Tableta trebuia să circule prin America, în ideea de a-i face pe copii să ”gândească în stil mare” ți să ”mănânce sănătos”. N-a înțeles nimeni cum ar fi putut influența o ciocolată gigantică în aceste direcții. Recent, recordul a fost doborât în Anglia, acolo unde o tabletă de ciocolată și mai grea (5792 kg) a fost preparată de peste 50 de oameni, fiind inspirată de povestea lui Willy Wonka și fabrica lui de ciocolată. Tableta a fost apoi spartă în bucăți și vândută, fondurile fiind donate.

1 Otravă sau tratament

Ciocolata conține o cantitate de teobromină mai mare ca în orice alt produs natural. Teobromina este un alcaloid xantinic, similar cu cafeina dar cu un efect stimulant mai blând. Unele cercetări preliminare au arătat că aceasta e benefică în tratarea tusei, fiind folosită și pentru a trata probleme legate de tensiunea cardiacă dar și testată în diverse tratamente împotriva cancerului. În cantități mari, însă, teobromina funcționează ca otrava, acest efect fiind mai pregnant la animale și la oamenii vârstnici. O persoană sănătoasă trebuie să mănânce cantități impresionante de ciocolată pentru a fi cu adevărat în pericol de otrăvire.

Despre autor

Chili Pepper

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!