trendurile 2019
Food stories News

Mâncarea vegană printre trendurile 2019

Este momentul în care ne pregătim pentru noul an și ne întrebăm oare ce o să ne mai aducă. În materie de mâncare și băutură, 2019 are ceva surprize și vom vorbi despre ele pe parcursul mai multor articole din perioada aceasta.

Dar să începem cu primul. Așadar, când vorbim de trendurile 2019, unul din cele importante este al meselor vegetariene. Sau cel puțin așa a constatat Uber Eats din cercetarea făcută în cadrul aplicației. Nu, nu la noi, că la noi se știe că cea mai bună legumă este porcul, însă în Europa, așa arată statisticile. Și, probabil conform obișnuinței, va pătrunde și la noi prin… 2022…

Totuși, și în România s-au căutat alimente vegane și topul lor include semințele de chia, hummusul și tofu.

  • În urma unui număr de 191.519.375 căutări s-a stabilit și topul preferințelor utilizatorilor, care se pot transforma în treburi pentru 2019:
  • Flori comestibile (Lavandă, Hibiscus sau flori de Borage – cunoscute pe plan local ca Limba mielului)
  • Alimente și băuturi pe bază de cânepă (semințe, lapte și ceai)
  • Seitan (proteina principală din grâu, înlocuitor de carne)
  • Manakish (pâine specifică Estului Mediteranei)
  • Hemul (ingredient care dă atât culoarea roșie, cât și gustul specific cărnii, obținut din soia)

Analizând același eșantion pentru trendurile 2019 s-a constatat că față de perioada anterioară pe un eșantion similar, a scăzut considerabil numărul căutărilor pentru deserturile pe bază de înghețată, cafeaua preparată cu apă rece, matcha, jack fruit și aloe vera. Acum, pe bune, cine caută aloe vera când vrea să își comande prânzul la birou?!

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!