Chefi

Portret de chef: Alexandru Dumitru

De aproximativ un an, Alexandru Dumitru este executive chef al pensiunii Atra de pe Valea Doftanei, acolo unde creează meniuri gourmet cu ajutorul producătorilor locali.

A început lucrul în bucătărie ca steward, denumirea elegantă a spălătorului de vase, unde a început să înțeleagă cum funcționează aceasta. Dintr-o întâmplare, o cearăt între doi bucătari, a ajuns să treacă de la chiuvetă, în fața plitei. A făcut diverse activități în bucătărie, iar în 2013 s-a înscris la cursurile prestigioasei școli culinare, HRC Culinary Academy, din Sofia. Odată cu aceasta și-a făcut intrarea și în lumea restaurantelor fine dining, în care conta foarte mult calitatea ingredientelor. „Iar asta mă ghidează și acum în carieră”, spune cu mândrie chef Alex. Cariera lui a inclus restaurantul 1875 The Steakhouse, între 2012 și 2013, din incinta hotelului French Lick Resort, Indiana. Apoi a tras o fugă până în Europa, unde a gătit în bucătăria cotată cu stea Michelin a restaurantului Les Solistes din incinta hotelului Waldorf Astoria din Berlin, Germania. America l-a chemat înapoi și a ajuns la Auberge du Soleil între 2015 și 2016, din Napa Valley, California.

Despre ceea ce gătește și meniul pe care se străduiește să îl compună pe cât posibil cu produse locale, chiar dacă influențele vin din bucătăria internațională, chef Dumitru spune: „Eu am pregătirea în bucătaria clasică franțuzească, dar cred că s-a depășit bariera unei singure clasificări, cel puțin în cazul meu. Pot avea în meniul restaurantului influențe din Germania, România, Ungaria sau Danemarca”. Iar în ceea ce privește preferințele sale alimentare, el mai adaugă:   „Momentan am o mică obsesie cu produsele cărora le știu proveniența, sunt într-o continuă căutare a ingredientelor de calitate superioară. Asta îmi ghidează și direcția restaurantului, cât și ceea ce mănânc eu”. Însă pâinea cu unt nu îi lipsește de la nicio masă. Acasă își gătește doar micul dejun, iar ideile de preparate le testează mereu în bucătăria de la Atra. Pentru cumpărăturile private, preferă să treacă prin piață pentru legume, fructe și carne, iar pentru restul mizează pe Mega Image și Lidl.

Chef Alex Dumitru este un bucătar cu mare potențial în România, care are, la rândul lui, modele de la care se inspiră. Rene Redzepi, bucătarul care a făcut restaurantul Noma faimos, este unul din ei. „Pentru că a pornit un curent foarte solid, acela de a găti cu ce se găsește în raza zonei în care te afli.”

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!