Chef Alex Iacob
Chefi

Portret de chef: Alexandru Iacob

Alexandru Iacob este unul din chefii cunoscuți, câștigător al emisiunii Top Chef, ale căror preparate inspiră deopotrivă profesioniști și simpli gurmanzi.

Născut în Moldova, Alex spune că tradiția culinară de acolo și-a pus cu siguranță amprenta asupra destinului lui și a contribuit la alegerea sa de a deveni bucătar. „Bucatele de sărbătoare, emoția pregătirii lor, gustul desăvârșit, ingredientele folosite, toate au avut o influență asupra mea, m-au făcut să înțeleg mai bine mâncarea, să apreciez fiecare ingredient, de la o banală țelină, până la carnea de vițel, adusă la masă doar în zile de mare praznic. Încet, încet, totul s-a transformat în pasiune, și la vârsta când majoritatea prietenilor mei se îndreptau către licee de economie sau matematică, pașii m-au dus în Roman, orașul meu natal, către Școala de gastronomie, cea în care am început să deprind tainele bucătăriei.” Acolo făcea cursuri teoretice și practică după-amiaza la școala hotelieră Hanul Ancutei, unde chef Iacob consideră că s-au pus cu adevărat bazele carierei sale. Apoi, dornic de mai mult, mai bine, și-a continuat studiile și practica la Iași.

Formarea ca chef

„A urmat Bucureștiul. cu specializare ca bucătar șef, întoarcerea la Iași, și acceptarea provocării de a lucra peste granițe pentru prima oară, în Austria, cu tot ce implică asta: șocul asumat al despărțirii de familie și prieteni, lucrul într-un colectiv total nou, program dublu, munca ce nu ținea doar de bucătărie, o a doua școală pentru mine, grea dar necesară. Apoi au urmat Berlinul, Țara Bascilor, restaurante ca Sauvage, Mugaritz și îndeplinirea celei mai mari dorințe ale mele: un master in gastronomie la cea mai prestigioasa școală de gastronomie din lume, Basque Culinary Center, cu cei mai buni profesori, un etalon de profesionalism și cel mai important loc pentru formarea mea ca Chef. După Basque Culinary Center, m-am reîntors în România, entuziast și dornic să răspândesc lucrurile învățate acolo, și cea mai buna cale, la momentul respectiv, mi-a părut a fi concursul Top Chef, difuzat de Antena 1, pe care l-am și câștigat.”

Sfeclă roșie coaptă, cu foie gras și amestec de ciocolată și trufe albe

Bucătăria lui chef Alexandru Iacob

Alex Iacob este pasionat de bucătăria avangardistă, acolo se simte în elementul său. Însă, în același timp, i-ar plăcea să cunoască bucătăria japoneză, să o poată stăpâni, pentru că o consideră fascinantă. Iar când se așază la masă, îi place să aibă în farfurie pește sau preparate marine, să simtă „intensitatea mării în farfurie, senzația dată de un pește bun, lângă un pahar de vin care îl completează”.

Pentru chef Iacob bucătăria este tot și nu se termină atunci când părăsește locul de muncă. „Gătesc acasă cu drag, bucătăria mă acaparează 24/24, încerc să adaptez rețete un pic mai dificile pentru a fi gătite acasă, cu minim de timp și maxim de gust.” Acum locul său de muncă este Domeniul Manasia, acolo unde își pune în practică toate ideile, pe care a înățat că trebuie să le testeze și retesteze înainte de a le scoate în sala de mese.

Amandină

„Pentru bucătăria de acasă, cât și pentru bucătăria Domeniului Manasia, încerc cât de mult pot să pun accent pe ingrediente locale, proaspete și savuroase. Pentru leurdă, untișor, ștevie, ouă, morcovi și alte lucruri de genul acesta, e păcat să apelăm la mari comercianți, încerc cât mai mult să folosesc producători mici, sau chiar produse din grădina Domeniului Manasia. Pentru produse precum biban de mare, creveți, mușchiuleț de vițel, supraveghez cu grijă ofertele furnizorilor, în așa fel încât să fie cât mai proaspete și crescute într-un mediu cât mai natural.”

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!