Chefi Restaurante

Portret de chef: Alin Țurlete

Chef Alin Țurlete și-a început parcursul culinar din liceu, iar acum coordonează bucătăria restaurantului Kikenny Irish Pub din Centrul Vechi din București și reconfigurează și meniul Irish Pub-ului St. Patrick, frățiorul mai mare al Kilkenny.

La liceu a ales să meargă la unul care să îi ofere o perspectivă largă asupra vieții, așa că Liceul Economic Viilor a fost cea mai bună opțiune pentru Alin, care s-a înscris la clasa de bucătari, preferând-o în detrimentul celei de ospătari. I s-a părut mult mai interesantă activitatea din bucătărie decât cea din sală. Astfel a ajuns să își facă ucenicia la Hotelul Astoria, unde a stat vreme de 5 ani. În 2000 a plecat bucătar în Germania, unde a învățat tainele mâncării locale și s-a întors apoi în țară cu o gamă largă de cunoștințe. A urmat Hotelul Ambasador și de acolo o nouă plecare în străinătate, de data aceasta pe mare, pe vasele de croazieră, unde influențele bucătăriilor internaționale și-au pus amprenta pe cariera lui. Revenit în România, a trecut prin bucătăriilor unor bistro-uri și restaurante asiatice și a pornit Readers, o cafenea cu bistro, unde a fost executive chef vreme de 8 ani.

În peste 20 de ani de experiența Alin Țurlete a învățat să abordeze preparate din toate bucătăriile lumii, dar preferatele sale sunt cea franceză și cea asiatică, pe care îi place să le combine în feluri fusion, care să încânte oaspeții la mesele lui. Dar nu se dă în lături nici de la bucătăria italiană, plină de arome. Cel mai mult îi place să lucreze cu carne, dar care să fie pusă în valoare de garnituri atent selectate. Dintre cărnurile cu care a lucrat în cariera sa cea mai deosebită pentru un bucătar român i s-a părut cea de rechin.

Când vine vorba, însă, de preferințele sale culinare, el alege mereu paste și salate, iar acasă nu prea ma are timp să gătească pentru familie, „dar dacă nu stai peste 10 ore într-o bucătărie, nu poți ajunge la rezultatele pe care ți le-ai dorit și să faci lucrurile să meargă așa cum trebuie”, este de părere chef Alin Țurlete.

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!