Restaurante Restaurante de top

Restaurante de top: Chefs Experience (București)

Chefs Experience este un restaurant care oferă mai mult decât preparate savuroase, unul care promite ca timpul petrecut să fie o adevărată experiență. Deși apărut relativ recent în peisajul culinar bucureștean, Chefs Experience s-a impus repede ca un adevărat hub al gustului bun și întâlnirilor sociale.

Despre restaurantul Chefs Experience

Cu un design ecletic cu influențe industriale, Chefs te uimește încă de la intrare prin asocierea elementelor și detaliilor folosite, și te introduce într-o atmosferă inedită și relaxantă.

O adevărată experiență este ziua dedicată chefilor celebrii: miercurea, o dată la două săptămâni, la Chefs ai parte de Live Cooking Shows cu bucătari renumiți sau vedete și personalități pasionate de gastronomie. David Contant, Giovanni Piselli, Petru Buiuca, Jesica Zamfir sunt doar o parte dintre cei care au delectat clienții cu preparatele lor, meniuri special alese pentru acest eveniment.

În fiecare joi, bucătăria românească va primi un adevarat upgrade al gusturilor. Chefs îți propune să experimentezi tradiții culinare românești sub o formă total neașteptată, care o să te surprindă în cel mai plăcut mod. Deja cunoscutele bucate românești vor fi reinterpretate, gătite într-o notă avangardistă și inovatoare. Un adevarat tribut adus gusturilor de altădată, dar într-o variantă 2.0.

Meniul Chefs Experience

Chefs Experience îți pune la dispoziție un meniu a la carte generos, cu preparate savuroase din bucătăria internațională, gândite pentru a răsfăța și cele mai pretențioase gusturi. Pentru prânz, restaurantul îți propune să fii creativ. La alegere, îți poți creea propriul meniu compus din supe, ciorbe sau creme, plus fel principal, plus garnitură și desert, în funcție de preferințe.

Parcurgând meniul vei face o călătorie gustativă în jurul lumii, bucurându-te de preparate inspirate din bucătăria mediteraneeană, marocană, și americană, cu miel, pește, fructe de mare, și deserturi creative, din care preferatul nostru este cheescake-ul cu afine și levănțică.

Meniul de vinuri cu care să acompaniezi preparatele conține vinuri alese din România, Italia și Franța, dar poți alege și unul din cocktail-urile de la bar.

Adresa: Chefs Experience este situat pe Calea Floreasca la numărul 55, la parterul unei clădiri de birouri elegante.

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!