ana consulea
Food stories News

Zexe Braserie lansează ambalaje noi

Deserturile frumoase merită ambalaje frumoase. Așa s-au gândit și cofetarul Ana Consulea și echipa ei atunci când au început colaborarea cu artista Maria Dermengiu.

După doi ani jumate de la deschiderea Zexe Braserie, ambalajele în care îți iei acasă deja faimoasele prăjituri create după rețete vechi și aduse în contemporaneitate, prind culorile pastelate ale unui artist contemporan. Conceptul a fost inspirat de mesajul lăsat de unul dintre clienții Braseriei: „Aici, orice suflet devine spirit de artist”.

A apărut astfel ideea unui proiect în cadrul căruia, anual, artiști contemporani vor fi invitați să creeze lucrări ce vor da direcția vizuală a ambalajelor Zexe Braserie. Delicatețea, emoția și grija pentru detalii a cofetăriei contemporane propuse de Ana Consulea și spiritul Braseriei Zexe s-au lăsat surprinse anul acesta de către artistul Maria Dermengiu, care semnează lucrarea ce stă în centrul primei serii de ambalaje.

Maria Dermengiu este un cunoscut artist român, absolventă a Școlii de Artă din București, care și-a expus lucrările la importante instituții muzeale și galerii atât din străinătate, dar și naționale, printre care Muzeul Țăranului Român, Galateca, Artmark sau în cadrul Art Safari București (edițiile 2016 și 2017).

Lucrarea creată de artista Maria Dermengiu este o ilustrație pe pânză menită să valorifice ambalajele produselor de cofetarie, dar și meniurile, etichetele și întreaga identitate vizuală a brandului. Pictura are în centru motivul floral, un laitmotiv al practicii artistice a Mariei Dermengiu. Noile ambalaje, care vor fi introduse din această toamnă, au fost realizate după tiparul produselor Zexe Braserie, cu respectarea particularităților și rigorilor de depozitare a produselor de cofetărie.

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!