sushi burrito
Foto: Liza Nosova
Food stories

3 mâncăruri la modă care nu sunt chiar așa de gustoase

Precum moda vestimentară, și cea culinară se bazează în ultimii ani pe tendințe. Apar tot felul de produse care atrag atenția și care explodează Instagramul cu poze și meniurile restaurantelor și cafenelelor cu versiuni ale acestora. Totuși, nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce este cool este și bun. Iată câteva dintre aceste mâncăruri la modă care nu sunt tocmai delicioase.

Matcha

ceai matcha
Foto: Oleksandra Naumenko

Este pulberea de ceai verde folosită în ritualul ceaiului în Japonia, cu un gust foarte pregnant. Datorită calităților sale antioxidante (regăsite și în ceaiul verde obișnuit, de altfel), matcha s-a erijat într-un super aliment care a creat trendul de a fi introdus în orice. De la cappuccino la salate, de la clătite la cheesecake. Doar că gustul nu este unul tocmai potrivit cu toate aceste combinații. Da, sigur că te poți obișnui cu el în timp, însă majoritatea consumatorilor nu este prea încântată de el la prima degustare.

Sushi burrito

sushi burrito
Foto: privetik

Adică, exact așa cum îi spune și numele, este o combinație între faimoasele feluri de mâncare japonez și mexican. Închipuiți-vă o rolă lungă și groasă de sushi, de dimensiunea unui burrito… Doar că există un motiv clar pentru care sushiul este porționat așa mic. Nu e tocmai plăcut să muști dintr-o ditamai bucata de pește crud. În plus, orezul lipicios din sushi este foarte sățios în cantitățile mici, când apare în cantități mari, deja este greu de înghițit.

Înghețată cu arome dubioase

inghetata caracatita
Foto: Pinterest

Gama de înghețată sau gelato nu se mai rezumă de multă vreme doar la vanilie, ciocolată și căpșuni. Dar chiar și cu bogăția de fructe și arome inspirate din prăjituri, gelatierii nu contenesc să aducă în galantare noi și noi versiuni. Iar unele, în tentativele lor de a crea „out of the box”, sunt de-a dreptul dubioase. Așa că economisiți-vă banii și nu vă aruncați să încercați lucruri dubioase precum înghețata de usturoi, de caracatiță, de brânză de capră cu inserții de sfeclă sau cine știe ce alte idei crețe. Ah, da: probabil că există chiar și înghețată de varză creață!…

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro

carturesti.ro%20




Booking.com

AcademiaBarbatilor.ro

TukTuk.ro