frunze de menta
Foto: tenkende
Ponturi

7 lucruri pe care le poți face cu menta proaspătă

Dacă ai o grădină, în caz că nu ai făcut-o încă, e bine să plantezi și mentă, printre alte plante aromatice, motivele din spatele acestei alegeri fiind că menta are o mulțime de proprietăți: crește ușor, e răcoroasă, alină durerile, stimulează circulația periferică, ajută la indigestii, dureri de cap și dureri musculare, combate depresia, stresul, insomniile și, culmea!, are și proprietăți afrodisiace.

Există diverse tipuri de mentă – menta verde (spearmint), menta piperată (peppermint), izma albă, izma neagră, menta spicată, busuiocul cerbilor etc. Indiferent de tipul pe care îl ai, iată 7 lucruri pe care le poți face cu menta proaspătă:

Cuburi de gheață cu mentă

cuburi menta
Foto: belchonock

Se fac foarte ușor și arată perfect în băuturile răcoritoare, de vară. Toarnă o cantitate mică de apă în încăperile tăviței pentru cuburile de gheață, apoi pune câte o frunzuliță de mentă în fiecare dintre ele, după care completează cu apă. Bagă tăvița în congelator, așteaptă să înghețe cuburile și folosește-le în băuturi. Pentru diversitate, poți pune în apă și mici bucățele de coajă de limetă.

Pesto de mentă

pesto de menta
Foto: Electronza

Pesto-ul de mento e un sos versatil care poate fi adăugat în mâncăruri de pește sau de miel, poate fi amestecat cu cartofi sau chiar pus într-o farfurie de supă. Iată cum să prepari pesto de mentă:

Ingrediente: 75 gr migdale albite (fără coaja maronie), 3 legături de mentă, de câte 30 grame, o legătură de pătrunjel, doi căței de usturoi (tocați), 100 ml. ulei de măsline extra-virgin, sucul de la o lămâie.

1 Pune migdalele într-o tigaie mică și lasă-le pe aragaz, la foc mediu. Prăjește-le timp de 3-4 minute, amestecându-le regulat, până capătă o nuanță maronie și încep să miroasă untos. Atenție să nu le arzi! Când s-au făcut, pune-le pe o farfurie și lasă-le să se răcească. După ce s-au răcit, macină-le fin într-un blender.

2 Rupe frunzele de mentă și pune-le în blender. Scapă de tulpinile groase de pătrunjel, restul mărunțește-l și adaugă-l în blender, împreună cu usturoiul. Macină-le grosier. Adaugă apoi uleiul de măsline și sucul de lămâie și asezonează cu sare și piper. Continuă apoi procesarea în blender, până capeți o pastă fină (eventual adaugă 1-2 lingurițe de apă rece).

3 Dacă nu folosești pesto-ul imediat, pune conținutul cu o lingură într-un castron și acoperă-l cu folie de plastic, păstrându-l la frigider pentru maxim 2-3 zile.

Zahăr cu mentă

zahar cu menta
Foto: qwart

Zahărul cu mentă poate fi presărat pe prăjituri, brioșe sau pe pâine dulce. Îl poți folosi ca îndulcitor pentru ceai sau poți înveli fructe în el, pentru a fi servite la desert. O altă utilizare este ca topping pentru frigănele, în loc de zahăr simplu sau scorțișoară.

Pentru a-l prepara, ai nevoie de 1/3 ceașcă de zahăr și 8 frunze potrivite de mentă. Amesteci zahărul și menta într-un blender, apoi folosești conținutul pe loc sau îl păstrezi într-un recipient, departe de lumina soarelui.

Ceai cu mentă

ceai de menta
Foto: botamochi

Dacă ajungi în Maroc, de pildă, vei fi cucerit pe loc de savoarea ceaiului cu mentă de acolo. În zilele calde, de vară, ceaiul cu mentă este extrem de revigorant. Poți utiliza orice tip de mentă, însă cea mai bună este cea verde.

Pune câteva frunze de mentă proaspete într-un borcan, toarnă apă clocotită peste ele și acoperă cu o farfurie. Lasă-l până se răcește suficient de mult cât să poți să-l manevrezi în siguranță, apoi bagă borcanul în frigider și lasă-l acolo câteva ore, pentru a infuza puternic. După care strecoară, îndulcește după gust și toarnă-l peste 2-3 cuburi de gheață.

Dressing de mentă

vinegreta menta
Foto: Proformabooks

O vinegretă simplă, ce poate fi adăugată într-o revigorantă salată de vară și care poate fi preparată cu orice tip de mentă.

Ingrediente: ulei de măsline, oțet balsamic alb, suc de lămâie, miere, muștar de dijon, mentă proaspătă, sare și piper.

Se amestecă toate ingredientele, mai puțin sarea și piperul, într-un blender, până când mixul devine moale și cremos. Se gustă și se asezonează cu sare și piper. Sosul se poate păstra în frigider sau se poate folosi la temperatura camerei.

Tinctură de mentă

tinctura de menta
Foto: yulka3ice

Tinctura de mentă poate fi folosită când ai probleme cu stomacul, dacă ai rău de mișcare și, se spune, te „rezolvă” atunci când nu te mai poți opri din sughiț.

Pentru a o prepara, pune într-un vas ceramic frunze proaspete de mentă (mărimea depinde de cât de multe frunze folosești), apoi îmbibă-le în alcool de minim 80 de grade. Dacă nu ai mentă proaspătă, folosește mentă uscată (o parte mentă la 5 părți alcool). Acoperă vasul și ține-l la întuneric timp de 2-3 săptămâni înainte de a-l strecura, având grijă să-l amesteci zilnic.

Când folosești tinctura începe cu câteva picături și mărește doza dacă e necesar. Poți amesteca tinctura cu o lingură de miere de albine.

Oțet de mentă

otet menta
Foto: wikihow.com

Oțetul de mentă, care se folosește la spălatul geamurilor și curățatul rafturilor, se prepară extrem de ușor. Se amestecă o parte de oțet cu o parte de apă și un strop de amidon (opțional), se adaugă menta și se amestecă bine înainte de utilizare. Oțetul de mentă poate fi pus și în apa pentru mop, înainte de a curăța podelele.

Citește și: Ce poți face cu o conservă de anșoa

Despre autor

Chili Pepper

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

fashiondays.ro




Booking.com

AcademiaBarbatilor.ro

TukTuk.ro