Sigur că un „mec” sau o shaworma sunt opțiuni rapide de drum sau chiar și acasă, când nu ai chef de gătit, dar de multe ori comenzile de mâncare rapidă sunt și opțiunea pentru o întâlnire cu prietenii. Așa că ar merita să faceți din aceste mese de-a gata, ceva mai spectaculos, prin asocierea lor cu băuturile potrivite, care să le ducă la următorul nivel. Iar noi suntem aici să te ajutăm în acest sens.
Cartofi prăjiți cu martini
Elementul de bază al majorității fast-food-urilor îl reprezintă cartofii prăjiți. Și pe cât de simpli sunt, pe atât de importanți. Așa că trebuie combinați cu o băutură la fel de importantă, iar părerea experților este că cel mai bine se potrivesc cu un martini clasic, pe bază de gin și vermouth, garnisit cu măsline sau coajă de lămâie. Subtilitatea acestui cocktail completează bine cartofii prăjiți, mai ales dacă vorbim de o porție gătită perfect.
Cartofii prăjiți cu brânză cu un spumant
Dar să nu băgăm cartofii prăjiți simpli în aceeași oală cu cartofii prăjiți cu brânză, pentru că aici este o altă poveste. Brânza lasă un gust umami cartofilor, ceea ce înseamnă că au nevoie de o altă asociere de băutură. Dar și altă textură și alt grad de grăsime, deci toate aceste trebuie contrabalansate. Aici intră în scenă un vin spumant fructat, care să facă treaba. Aciditatea va mai tempera grăsimea brânzei, bulele vor curăța palatinul de urmele lactozei, iar gustul fructat va intensifica aroma umami generală.
Nuggets de pui cu cocktail de șampanie

Micile bucăți de pui (sau cel puțin asta se vor a fi) crocante la exterior și suculente în interior merg bine cu o băutură cu bule, acidă, care să taie din grăsimea prăjelii. Iar dintre cocktail-urile clasice cu șampanie, unul potrivit aici ar fi French 75, făcut cu gin, sirop de zahăr, suc de lămâie și băutura spumantă. Acesta merge perfect cu nuggets-urile și pentru că are un gust destul de intens, care contrabalansează aroma ceva mai subtilă a puiului.
Pui prăjit cu șampanie
Diferit de nuggets, puiul prăjit simplu merge cu șampania simplă. Aciditatea și bulele acesteia vor tăia din grăsimea prăjelii, iar gustul ușor caramelizat al băuturii se va completă cu dulceața puiului.
Pizza și vin bun

Deși combinația clasică este de pizza cu bere, propunerea superioară este de a o asocia cu un vin bun. Și pizza și berea sunt pe bază de cereale și vor cădea greu la stomac, așa că varianta vinului este una mult mai recomandată pentru că taninii din vin contrabalansează carbohidrații grei din pizza, iar aciditatea sa contrastează cu grăsimile de pe blat. Iar dacă vrei să duci pairing-ul și mai sus, atunci poți alege un syrah sau un tempranillo pentru seara de pizza acasă.
Burger cu vin roșu
Un alt element important al culturii fast food îl reprezintă hamburgerul sau cheeseburgerul. Acesta se potrivește cu vinuri roșii cu personalitate, însă experții vorbesc și aici despre o separare. Dacă burgerul este unul simplu, doar cu carne și brânză și o chiflă fină, atunci alături poți pune un vin roșu cu mai puțini tanini și o aromă mai fructată, cum ar fi un malbec. Atunci când adaugi roșii, frunze de salată, ceapă și diverse sosuri care să îmbogățească aroma, este nevoie de un vin mai complex, cum ar fi un bordeaux.
Tacos și tequila

Pare o combinație previzibilă, dar nu vă rezumați doar la shot-ul de tequila care, da, mai taie din grăsimea unui taco al pastor suculent. Pentru un pairing ca la carte, mergeți către cocktailurile faimoase pe bază de tequila, adică margarita și paloma. Acreala și dulceața lor se vor combina într-un gust unitar cu tacos-urile sărate și pline de arome.
Corndogs cu whiskey
Crenvurștii în aluat de porumb sunt o combinație complexă de gusturi și texturi, de la sărat la dulce și de la crocănțel la moale. Iar specialiștii consideră că cea mai bună asociere a acestora este cu o băutură intensă, cu personalitate, cum este un whiskey.
Nachos cu chardonnay
Chipsurile de porumb pline de tot felul de ingrediente, sărate, cu gust intens, sunt echilibrate de un vin alb cu gust bogat, precum chardonnay-ul, care este de altfel și un bun prieten al brânzei în general, deci se potrivește și cu brânza pusă peste mormanul de nachos.
Foto: Canva Photos
Adaugă un comentariu