Picioarele de crab fierte se prepară extrem de ușor acasă. Practic, dacă nu ai chef să le comanzi la restaurant și ai o sursă de aprovizionare, te poți descurca și de unul singur. Dacă ai noroc, găsești în supermarketuri picioare de crab congelate, prefierte – tot ce ai de făcut pentru a le transforma în cele mai proaspete, dulci și fragede picioare de crustacee este să le mai fierbi timp de câteva minute. Pentru un plus de gust, poți adăuga amestec de condimente cajun sau un mix Old Bay, în loc de sare. Iată, așadar, cum să faci picioare de crab.

Ingrediente
- 4 linguri de sare grunjoasă
- 4 picioare de crab de zăpadă
- 4 linguri de unt
- O lămâie tăiată în patru
Instrucțiuni

Pune o oală cu apă la fiert și adaugă sarea. Cel mai important lucru este să găsești o oală suficient de mare încât să încapă picioarele de crab.
Apoi adaugă picioarele de crab (îndoaie-le, dacă e cazul, de la încheieturi) și fierbe-le timp de 5 minute. Transferă picioarele pe un platou cu niște clești de bucătărie și servește-le calde, cu unt și felii de lămâie.
Învață cum să scoți carnea de crab

Vei avea nevoie de un pic de scormoneală până să ajungi la carne, dar acest lucru nu trebuie să te descurajeze. E o procedură mai ușoară decât ai crede. Poți folosi un spărgător de nuci sau un mic ciocan de lemn pentru a sparge crusta, dar uneori acest lucru împinge bucățele de coajă în zona de carne, lucru destul de neplăcut. Cel mai ușor mod de a scoate carnea din picioarele de crab este să folosești un foarfece de bucătărie.
Taie cu foarfecele de-a lungul cochiliei și, după ce aceasta e „rezolvată”, separă cele două părți și caută carnea aflată în interiorul piciorului.
Dacă vrei să mănânci niște picioare de crab delicioase, poți încerca varianta La Kostas Taverna, din București ( Strada Traian 238).
Citește și: 7 lucruri pe care nu le știai despre pește și fructele de mare
Adaugă un comentariu