sandvis cubano
Foto: zkruger
Gourmet Rețete

Cum să prepari un sandviș Cubano

Poate că ați văzut faimosul sandviș Cubano prin filme. Ba chiar este și un întreg film dedicat acestui deliciu american, de inspirație cubaneză. Deși pare ceva exotic, nu este deloc greu de pregătit acasă, mai ales că ai nevoie doar de ingrediente pe care le găsești cam în orice supermarket.

Ce este sandvișul Cubano?

sandvis cubano
Foto: Michael Watz

Este un sandviș apărut în Florida, acolo unde populația cubaneză este la ea acasă. Rețeta a fost inspirată din mâncărurile tribului Taino din Cuba și adaptate la gusturile americane.

Sandvișul trebuie să conțină pâine cubaneză, șuncă, friptură de porc, muștar, cașcaval și murături, iar în unele locuri se adaugă și salam.

Secretul sandvișului constă în pâinea crocantă, spun unii, sau în modul în care este gătită friptura de porc perfect marinată și asezonată, spun alții.

Cum se face sandvișul Cubano

Pâine este importantă, dar cum la noi nu prea găsești sortimentul cubanez ce este crocant la exterior și moale la interior, se poate folosi și o baghetă. Pâinea tăiată pe jumătate se unge cu muștar. Mai departe, trebuie adăugate câteva felii de șuncă de Praga și câteva de cașcaval sau schwaitzer sau Gruiere. Murăturile trebuie să fie în saramură, preferabil castraveți murați.

Pentru piesa de rezistență, friptura de porc, aveți mai multe variante. Dacă o faceți acasă, puteți să gătiți lent porcul după o rețetă cubaneză, care să conțină aromele specifice de chimion și portocale și la final puteți pune în sandviș carnea fie feliată, fie desprinsă fâșii, ca la pulled pork. Dar mai există o variantă, mult mai rapidă: cea în care îi dați un gust mai autohton, folosind mușchi de porc afumat luat direct din magazin.

Operațiunea finală, care definește sandvișul Cubano, este prăjirea lui. Într-un sandwich maker obișnuit nu încape, dar într-un panini press (un aparat mai mare, pe care îl găsiți adesea și în fast-food-uri) își va găsi locul imediat. Totuși există și versiunea improvizată în care sandvișul este pus într-o tigaie de fontă cu foarte puțin ulei și deasupra lui se așază o altă tigaie, cu o greutate deasupra, ca să îl preseze. După două minute se întoarce, astfel încât să fie crocant pe ambele părți.

Și, cum ar spune cubanezul, buen provecho!

Citește și: Cele mai bune sandvișuri din SUA în 2020

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

fashiondays.ro




Booking.com

AcademiaBarbatilor.ro

TukTuk.ro