Pe lângă clasamentul oferit de Michelin, alte două autorități în domeniu ne spun care sunt cele mai bune restaurante din lume: „expertul gurmand” – ghidul Gault-Millau, care este prezent și în România, și The World’s 50 Best Restaurants, care are și o secțiune de baruri, nu doar de restaurante.
Acum, însă, acesta din urmă, își extinde orizonturile și către hoteluri. De peste 20 de ani compania britanică face clasamente și informează publicul cu privire la cele mai bune locații. Cei care își oferă opiniile nu sunt inspectori anonimi ca în cazul Michelin, ci sunt consumatori activi de horeca, oameni care călătoresc pe banii lor și își doresc să experimenteze cele mai bune localuri din lume, dar și experți din domeniu.

„Suntem pasionați de ospitalitate și credem că acum este momentul potrivit să pune reflectoarele pe hoteluri, mai ales că încep să își revină după criza dată de pandemie. Dorința noastră cu aceste premii este să definim și să dezvoltăm discuția despre viitorul horeca”, a declarat Tim Brook-Webb, managing director The World’s 50 Best în comunicatul de presă.
Lista celor mai bune hoteluri, în frunte cu câștigătorul locului întâi pentru 2023 va fi anunțată la sfârșitul anului, într-un eveniment de anvergură, la fel ca toate de până acum dedicate restaurantelor și barurilor.
Scorul va fi stabilit în urma cumulării opiniilor a 580 de jurați al căror vot este anonim, ce provin din domeniul hotelier, jurnaliști de travel, profesori de turism și călători experimentați, prezidați de lideri în domeniu, împărțiți pe 9 regiuni geografice. Orice hotel din lume este eligibil pentru vot și nu trebuie să îndeplinească niciun criteriu prestabilit. Votanții sunt pur și simplu rugați să desemneze cele mai bune 7 experiențe hoteliere de care au avut parte în ultimii doi ani.
Așa că acum vom avea o nouă listă de dorințe de bifat, pe lângă cele mai bune 50 de restaurante din lume (top ce datează din 2002), cele mai bune 50 de restaurante din America Latina și cele mai bune 50 de restaurante de Asia (ambele lansate în 2013), cele mai bune 50 de restaurante de Orientul Mijlociu și Nordul Africii (de anul trecut), dar și cele mai bune 50 de baruri din lume (top lansat în 2009) și cele mai bune 50 din Asia (2016) și cele mai bune 50 de baruri din America de Nord (2022).
Adaugă un comentariu