caritate
News

Red Angus Steakhouse livrează peste 8.400 de meniuri cadrelor medicale aflate în prima linie

Prin proiectul “Împreună, împotriva COVID-19”, lansat pe 26 martie, restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse a livrat, în cele 23 de zile de program, 6.440 de meniuri de prânz profesioniștilor medicali din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, precum și Spitalelor Clinice Colentina și “Dr. Victor Babeș”. Numărul total de meniuri contractate până în prezent a depășit 8.400, ceea ce asigură necesarul celor 3 instituții sanitare, până pe 24 aprilie. Reprezentanții localului își propun să ducă mai departe programul și să îl prelungească și în luna mai, prin identificarea de noi parteneri.

Costurile aferente produselor livrate a fost acoperit de către Red Angus Steakhouse, care a suportat din surse proprii primele 600 de meniuri, precum și de cele peste 25 de companii și 50 de persoane fizice, care s-au alăturat proiectului și au venit în susținerea cadrelor medicale aflate în linia întâi, în lupta împotriva COVID-19.

La începutul lunii aprilie, prin intermediul parteneriatului cu Expressoft, #prânzulpentrumedici a fost adăugat pe platforma de livrări LOKOFOOD. Utilizatorii au acum opțiunea să comande online meniul de 17 Lei, format din supă și fel principal și să realizeze plata direct pe site.

Printre cei peste 25 de parteneri ai inițiativei “Împreună, împotriva COVID-19”, se numără: Kellogg’s România, Fundația Mea, EVO Horeca, Vulpoi & Toader Management, Mazda România, BNI Romania, Fairvalue, Brennan Group, Volvo Car România, Rotary Club Pipera, Central Moreni, Aristo Property, Risk Over, ATU 4 Biz, Toneli, Euro Survey, Hollowman, Fly Insurance, BNP Lidia Drăgan și Laura Badiu, MBB PR Boutique, ZMB Flowers, IT Embassy, Asfarom Construcții, LOKOFOOD, Expressoft, Deliro, Teamfresh Horeca, Comunitatea Nu Mai Port – A Green Fashion.

CITEȘTE ȘI
Champagne Bucharest 1st Edition

Reprezentanții Red Angus Steakhouse sunt în continuare în căutare de parteneri care să se alăture campaniei “Împreună, împotriva COVID-19”. Cei interesați să achiziționeze meniuri pentru cadrele medicare aflate în lupta împotriva coronavirusului pot contacta reprezentanții localului la numărul de telefon 0756.600.000, pe adresa de email contact@redangus.ro

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.




Booking.com