Gourmet Ponturi

Stridiile – cum le alegi, cum le prepari, cum le mănânci

Stridiile reprezintă unul dintre alimentele pe care ori le iubești ori le urăști. Nu prea există cale de mijloc cu ele dar ar fi de dorit să faci tot posibilul ca să te îndrăgostești de ele. Încă de acum sute ani, stridiile făceau deliciul nobilimii și al celor din clasele superioare ale societății, fiind mai mereu asociate cu șampania și luxul. Și lucrurile s-au păstrat așa multă vreme. În zilele noastre, deși rămân o delicatesă, stridiile pot fi savurate inclusiv de către cei care nu-și permit extravaganțe culinare. Pentru mulți însă, aceste fructe ale mării sunt în continuare o necunoscută. Cum se aleg? Cum se păstrează? Cum se consumă? Să facem un mic rezumat.

Cum să alegi stridiile

Alege stridiile care se simt grele atunci când le ții în palmă, pline cu apă și care au cochiliile bine închise. Stridiile vii sunt cele ermetic închise, acesta fiind un semn de prospețime. În plus, atunci când pui lămâie peste ele, stridiile trebuie în mod obligatoriu să tremure.

Chiar dacă găsești stridii pe tot parcursul anului, o veche zicală franțuzească spune ”să nu mănânci stridii decât în lunile cu R”. Adică din septembrie până în aprilie. În lunile de vară, pentru stridii e perioada de înmulțire iar carnea lor devine moale și lăptoasă, neplăcută la gust, destul de lipsită de dulceața caracteristică.

Cum prepari și servești stridiile

Modul de servire a stridiilor e extrem de simplu: le pui pe un pat de gheață și le mînânci crude, exact așa cum vin din mare. O stridie cu textură fermă, dulce și plină de minerale își va păstra savoarea și componentele naturale dacă e servită fără alte adaosuri. În cel mai bun caz, poți stoarce o lămâie sau adăuga un pic de oțet de șalote. Pâinea de secară și untul sărat, proaspăt, trebuie să completeze această minunată experiență culinară.

Cum păstrezi stridiile

Cel mai bine e să mănânci stridiile atunci când le cumperi, adică proaspete. Dacă nu e posibil, păstrează-le în frigider pentru maxim o săptămână.

Cum să deschizi stridiile

Pentru a deschide o stridie ar cam trebui să ai unealta potrivită. Noi am găsit una, la 24 de lei, aici. Felul în care o deschizi e simplu și poți vedea cum se face în video-ul celor de la Great British Chefs.

Un pont este ca atunci când deschizi stridia să păstrezi sucul din interior, care ar trebui să fie clar și să nu miroasă neplăcut.

În final să nu uităm că stridiile se află pe primul loc în topul alimentelor despre care se spune că au efecte afrodiziace, fiind urmate de ardeii iuți, somonul, sparanghelul, trufele, căpșunile, avocado, ciocolata, bananele și smochinele. La polul opus, din acest punct de vedere, sunt usturoiul, pastele, fasolea, orezul, laptele și mămăliga.

Tags

Despre autor

Chili Pepper

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro%20

carturesti.ro%20




Booking.com

Fii prietenul nostru!