Africa de Nord: Couscous

Couscousul, acest preparat de bază din Maroc, Algeria, Tunisia și Mauritania a devenit patrimoniu cultural în 2020. Deși noi suntem obișnuiți să îl cumpărăm de la magazin, couscous-ul tradițional se face în casă, uneori la o clacă de femei, dar mai ales este împărțit la o masă cu toată familia dintr-un singur bol mare din care mănâncă toți. Întregul ritual, de la făină la cina din familie face parte din patrimoniul UNESCO

Armenia: Lavash

Lavash, acest tip de lipie din Armenia, este în patrimoniul UNESCO încă din 2014. Aluatul de apă cu făină de grâu este frământat și întins în foi subțiri, ce sunt apoi puse într-un cuptor vertical cu ajutorul unei pernuțe. Întregul proces și interacțiunea dintre femeile care pregătesc lavash a determinat înscrierea sa în patrimoniul cultural.

Asia Centrală: Lipia

Această pâine necrescută este liantul meselor din Turcia, Iran, Azerbaijan și alte țări din Asia Centrală și a intrat în patrimoniul cultural în 2015. De regulă, lipia este pregătită în casă zilnic și nu doar că face parte din mesele obișnuite, dar este și obiect ritualic la sărbători religioase, nunți, înmormântări, botezuri.

Azerbaijan: Dolma

Dolma, adică sarmale, dar vorbim de sarmalele în foi de viță, pe care poate că le asociați mai mult cu Grecia sau Turcia, însă UNESCO a considerat Azerbaijanul ca fiind leagănul lor. La fel ca și la noi, sarmalele sunt o mâncare pentru ocazii speciale, iar rețeta lor e transmisă în familie.

Belgia: Cultura berii

Apărută în Evul Mediu ca o alternativă la apă, care nu era prea curată și provoca frecvente îmbolnăviri, berea a fost inițial produsă pe scară largă în mânăstiri. La ora actuală sunt peste 1500 de brand-uri de bere în Belgia și această tradiție a intrat în patrimoniul cultural al UNESCO din 2016.

Coreea: Kimchi și Kimjang

Kimchi este un preparat de murături făcut de regulă din varză, amestecată cu ardei iute, usturoi, ghimbir și alte condimente. Kimjang este momentul din noiembrie în care familiile se adună pentru a pune varza la murat.

Croația: Manufactura de turtă dulce

Intrată în Evul Mediu în acea zonă, manufactura de turtă dulce (licitar) a creat familii întregi de artizani care și-au stabilit propriile moduri de decorare a dulciurilor. Cea mai populară formă este cea de inimă, turta dulce fiind oferită la ocazii speciale, de la zile de naștere, la nunți.

Franța: Gastronomia franceză

Cultura culinară din Franța adună oamenii în jurul meselor cu orice ocazie importantă, mâncarea fiind un element cheie și o experiență în sine. Cinele gastronomice includ cel puțin patru feluri și pot dura ore în șir. Iar din 2010 au devenit și patrimoniu cultural UNESCO.

Georgia: vinul produs prin metoda Qvevri

Se consideră că Georgia este locul de naștere al vinului, cu dovezi care datează din anii 6000 î.Hr., iar în 2013 procedeul tradițional a devenit patrimoniul cultural intangibil al țării, conform UNESCO. Acest procedeu presupune păstrarea vinului în imense amfore de lut (qvevri), îngropate în pământ.

Italia: Pizzaiuolo-ul napoletan

Nu pizza în sine, ci meseria celui care o prepară, pizzaiuolo, a intrat în patrimoniul UNESCO pentru că dibăcia lui și energia pe care o depune pentru a obține această mâncare atât de populară fac măiestria ei.

Japonia: Washoku

Mâncarea japoneză simplă, proaspătă a fost înscrisă în UNESCO în 2013 ca o modalitate de a conserva tradiția ei care începe să pălească în fața noilor importuri, iar washoku este denumirea colectivă a preparatelor japoneze. În mod tradițional este compusă din orez, supă, o garnitură care dă gust orezului și murături japoneze, tsukemono.

Malawi: Nsima

Nsima este un terci făcut din făină albă de porumb și apă. Procesul de gătire este, însă, unul destul de complicat, iar acest preparat este prezent în multe țări din Africa sub diverse denumiri. Totuși, importanța lui în familiile din Malawi l-au făcut să devină patrimoniu cultural.

Malta: Il-Ftira

Il-Ftira este o pâine cu maia cu crusta crocantă, specifică insulei, recunoscută de UNESCO în 2020. se face doar manual și perioada de ucenicie este destul de lungă până ajungi un brutar specializat.

Mediterana: Dieta mediteraneeană

În 2013 țările din jurul Mării Mediterane (Spania, Italia, Portugalia, Maroc, Croația, Grecia și Cipru) au fost înscrise în patrimoniul cultural UNESCO pentru preparatele lor bazate pe pește și legume proaspete, dar și pentru modalitatea de a împărți mesele în familie și cu prietenii.

Mexic: Bucătăria tradițională

Bucătăria tradițională mexicană este una diversă, variind în funcție de provincie, dar are la bază o combinație între moștenirile aztece, mayașe și spaniole. Mâncarea este esențială în orice fel de eveniment social ce are loc în Mexic.

Mongolia: Airag

Verișor cu ayranul din Orientul Mijlociu, airag este un lapte fermentat, însă laptele este de iapă și fermentarea se face într-un vas făcut din piele de vacă printr-un procedeu lung și complicat. Intrat în 2019 în patrimoniul UNESCO, airagul a fost pentru sute de ani o sursă de nutrienți pentru poporul mongol.

Paraguay: Terere

Asemănător cu „ceaiul” mate, prezent și în alte țări din America de Sud, terere este făcut din plante medicinale macerate cu apă rece. Rețeta diferă de la familie la famlie, ceaiul intrând în anul 2020 în Patrimoniu UNESCO mai ales datorită însemnătății legate de cunoștințele de medicină tradițională locală.

Singapore: Hawkers

Mâncarea stradală este interzisă în Singapore, așa că toți comercianții de street food au fost strânși în mall-uri sau piețe acoperite, denumite hawkers, unde standurile oferă o varietate bogată de mâncăruri cu influențe chinezești, thai, filipineze, indiene, etc. Apărute în anii 1960, hawker-ele au intrat în patrimoniul UNESCO în 2020.

Turcia: Cafeaua turcească și Keșkek ceremonial

Turcia are 3 valori culturale culinare în lista UNESCO. Prima este lipia prezent în toată Asia Centrală. Cafeaua turcească este cea de-a doua. Introdusă în Imperiul Otoman în secolul al cinsprezecelea, cafeaua a devenit repede o bătură care i-a captivat pe turci și s-a răspândit în tot imperiul, iar din 2013 este și patrimoniu cultural. Vorbim despre acea cafea fiartă îndelung (eventual la nisip), astfel încât să facă spuma faimoasă de la suprafață.

Keșkek este o tocană de grâu sau orz cu carne, gătită îndelung la foc deschis, care se regăsește și în bucătăriile din Iran și Grecia. Este un fel de mâncare cu rol ritualic în ceremoniile religioase și este printre primele feluri înscrise în patrimoniul UNESCO încă din 2011.

Uzbekistan: Palov

Palov sau plov este un pilaf de orez cu legume, condimente și carne și uneori și stafide, prezent în orice zi și orice casă din Uzbekistan. Ba chiar se mănâncă la toarte mesele zilei. Da fapt, legenda spune că a fost inventat de Alexandru cel Mare din dorința ca trupele sale să nu mai piardă timpul cu mesele și să mănânce același lucru de dimineață până seara. Iar din 2016 face parte și din UNESCO.

Oshi Palav este varianta din Tajikistan, însă acolo rolul este ca o ofrandă de pace către oameni cu rădăcini diferite. Acest fel de mâncare este servit la momente importante din viață precum nunțile sau înmormântările. Varianta tajikă a intrat în patrimoniul UNESCO în același an ca și cea uzbekă.

Citește și: Diferența între bucătăria creolă și cea cajun

The post Mâncăruri și gastronomii intrate în Patrimoniul Cultural UNESCO appeared first on Chili Pepper.

În țările din Orientul Mijlociu și prin alte părți din Asia, râgâitul la finalul unei mese este semn că te-ai săturat și ți-a mai și plăcut mâncarea. Bine, nu este obligatoriu să o faci, dar nici nu ești privit cu ochi dezaprobatori dacă lași un astfel de sunet să îți părăsească trupul. Însă, pentru liniștea ta sufletească, este bine ca înainte să dai drumul unui râgâit, să te interesezi care e obiceiul locului, ca să nu fi pus într-o postură penibilă.

2.Varsă lichidele pentru fertilitate în America de Sud

În țările din America Latină ce își duc veacul la poalele Anzilor, zeița Pachamama, zeiță a fertilității pământului și a rodniciei, este venerată la fiecare masă prin vărsarea pe jos a câtorva picături de băutură, împreună cu formula „Pentru Pachamama!”, la fel cum la noi se varsă la parastase pentru sufletul celui dispărut.

3. Sarea este o insultă la egipteni

În Egipt, dacă ai impresia că mâncarea nu este suficient de sărată, abține-te și înghite-o așa cum e. Cerutul sării este o insultă la adresa bucătarului, înseamnă că nu a gătit bine, că nu îți place, ceea ce este ofensator pentru oricine și-a pus o părticică din suflet în acea farfurie.

4. Nu tăia cartofii, la nemți

Cartofii sunt o garnitură foarte frecventă în farfuriile nemților, mai ales dacă alături se află o bucată de carne și ceva sos. Dar de obicei ei sunt fierți întregi și puși ca atare în farfurie. Nu folosi cuțitul, însă, pentru a îți croi porțiile fiindcă asta înseamnă că îi consideri fierți insuficient. Regula este să îi zdrobești cu furculița. Și așa se vor și îmbiba de sosul din farfurie.

5. Nu ciocni cu bere la unguri

În Ungaria, o tradiție născută din supărare își continuă traiul și astăzi. La 1848, când revoluția maghiară a fost înăbușită de austrieci, aceștia  au toastat cu halbe cu bere. De supărare, ungurii au decis ca timp de 150 de ani să nu mai dea noroc cu bere. Toate celelalte băuturi alcoolice, însă, sunt absolvite de această regulă.

The post 5 obiceiuri ciudate din timpul mesei de prin lume appeared first on Chili Pepper.