Intitulată „Cultura țestului în Oltenia“, inițiativa susținută de Consiliul Județean Dolj prin intermediul a două instituții reprezentative din subordine – Centrul Județean de Cultură și Artă (CJCA) și Muzeul Olteniei Craiova – include cercetarea și realizarea documentației științifice necesare pentru recunoașterea oficială la nivel național, în primă etapă, precum și un complex program multianual – cu o paletă largă de activități de educare, promovare și revitalizare – vizând atât aspecte privind realizarea și utilizarea țestului, cât și elemente emblematice ale gastronomiei tradiționale din regiune.

Printre inițiatori se regăsesc și Liceul de Industrie Alimentară Craiova – care va integra folosirea țestului în programe educative, laboratoare și ateliere practice de preparare a produselor tradiționale, și Asociația „Curaj Înainte“ – în portofoliul căreia se regăsesc proiecte relevante în susținerea și promovarea gastronomiei și a culturii culinare.

La conferința de presă și acțiunea demonstrativă organizată cu ocazia prezentării programului „Cultura țestului în Oltenia“ a participat președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniulu Cultural Imaterial, expert acreditat UNESCO pentru acest domeniu, dr. Ioana Baskerville, care a subliniat importanța acestui tip de demersuri pentru imaginea și economia României la nivel internațional.

Inițiativa de mare complexitate lansată sub genericul „Cultura țestului în Oltenia“ vizează, în prima etapă, înscrierea tehnicilor tradiționale de realizare a țesturilor în Lista elementelor vii din Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial. În acest sens, au fost deja parcurși pași semnificativi, la nivelul instituțiilor culturale implicate fiind constituit colectivul de muzeografi, cercetători și etnografi care elaborează documentația. Echipa a demarat cercetarea în teren, în zone în care se regăsesc artizani care păstrează viu acest meșteșug, precum Brabova, Bârca, Rast, Argetoaia, Cernătești sau Grecești. Activitatea va continua, în lunile august – septembrie, nu doar în localități din Dolj, ci și din celelalte județe ale Olteniei, fiind derulate interviuri, realizate filme
documentare și colectate informații din trecut. În paralel, componenta de conștientizare, educare și mediatizare a programului multianual va asigura prin acțiuni diversificate – demonstrații culinare, ateliere interactive, școli tematice de vară, conferințe pentru dezvoltarea unei rețele de Puncte de Gastronomie Locală care să exploateze turistic țestul, rețetarul și simbolistica
acestuia, concursuri sau expoziții itinerante – promovarea țestului la nivel național, venind în susținerea selectării acestuia ca propunere a României către UNESCO, în vederea înscrierii în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

The post „Cultura țestului în Oltenia“ – prim pas către patrimoniul UNESCO appeared first on Chili Pepper.

Editura GastroArt anunță lansarea unui nou titlu din colecția dedicată gastronomiei românești. Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir este rezumatul cercetării pe teren, în biblioteci și arhive a alimentației românești ca sumă a microidentităților regionale și etnice din ultimele câteva secole.

Cele două volume reunesc, în cele peste 800 de pagini, o selecție bogată de practici, credințe, obiceiuri și rețete, mărturii și amintiri despre expresiile căpătate de mâncare în contextul sărbătorilor religioase, comunitare și de familie din toate regiunile și de la toate etniile conlocuitoare de secole. Lor li se adaugă un capitol special dedicat Moldovei de peste Prut. Cărțile conțin zeci de rețete testate de autori în ultimii ani, parte dintre ele ilustrate și explicate pas cu pas și pot fi precomandate de aici.

Volumele oferă o radiografie detaliată a bucătăriei tradiționale, atrag atenția asupra unor obiceiuri sau rețete pierdute, subliniază tradiții culinare, iar o lectură atentă dezvăluie schimbul de practici între regiuni și etnii. Cartea este recomandată atât pasionaților de gastronomie, etnografie, antropologie cât și profesioniștilor din industria de profil interesați de patrimoniul gastronomic tradițional. Studiul demonstrează bogăția de rețete și practici culinare multiculturale, un tezaur pierdut după standardizarea rețetarului tradițional din perioada comunistă.

Cei doi autori se află la al doilea proiect editorial culinar scris la patru mâini, după ce în 2022 au colaborat la volumul Dulce Românie, o istorie a deserturilor de la noi. Separat au mai publicat Ce e nou în Noua Bucătărie Românească (Adriana Sohodoleanu, 2023), Curatorul de zacuscă și Colecționarul de sarmale și alte povestiri gastronomice românești (Cosmin Dragomir, 2021, 2023).

Adriana Sohodoleanu este teoretician al gastronomiei și cercetătoare în domeniul studiilor alimentare, cu un doctorat în sociologie axat pe Noua Bucătărie Romanească. Este autoare de eseuri și articole științifice, coautoare, alături de Cosmin Dragomir, a volumului Dulce Romanie, o istorie a deserturilor de la noi (2022), și autoare a cărții Ce e nou in Noua Bucătărie Romanească (Gastroart, 2023). Vorbește săptămânal la Radio România Cultural despre mâncare ca formă de „cultură la farfurie” și, de peste un deceniu, studiază legăturile dintre hrană și societate, evidențiind patrimoniul culinar și relația acestuia cu contextul socio-cultural și politic mai larg.

Cosmin Dragomir este jurnalist și editor de gastronomie, organizator a zeci de evenimente

dedicate bucătăriei românești, coinițiator al Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România. A publicat Curatorul de zacuscă (2021), Colecționarul de sarmale și alte povestiri gastronomice (2023) și este coautor al volumului Dulce Romanie, o istorie a deserturilor de la noi (2022, alături de Adriana Sohodoleanu).

The post Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate appeared first on Chili Pepper.

Este primul volum dintr-o serie de autor dedicată cercetătorului sălăjean, editura anunțând că deja se lucrează la cea de a doua antologie de rețete dedicată topalelor și tocanelor. Cartea despre ciorbe, ce urmează să apară în curând pe piață (momentan se găsește în faza de precomandă) este o colecție adunată în peste 40 de ani de căutări ale autorului de la bătrânii din satele sălăjene. Rețetele sunt scrise în limbaj regional, o transliterare fonetică, prin care autorul încearcă să conserve atât patrimoniul culinar cât și specificul zonei. Din fericire, volumul beneficiază și de un glosar cu sute de termeni explicați.

Cartea este organizată în capitole dedicate sezoanelor, cu ciorbe pentru sezonul cald și pentru cel rece, dar și un capitol special dedicat unor rețete deosebite, reunite sub titulatura de „Zupa die duminică”. Există și supe „dei post”, dar și zămuri din bucătăriile minorităților etnice. Plus câteva rețete de conserve, de pus la păstrare.

Mircea Groza este unul dintre cei mai renumiți culegători de rețete vechi de la noi, arheolog culinar și mentor pentru mulți bucătari.

Prefața cărții este semnată de Cătălin Ștefănescu căreia îi urmează o scrisoare de la Grigore Leșe. Postfața îi aparține lui Cosmin Dragomir iar, pe coperta IV, Oana Coantă, Adi Hădean și Radu Dumitrescu recomandă acest volum. Fotografiile și conceptul copertelor aparțin lui Răzvan A. Voiculescu.

The post ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni) appeared first on Chili Pepper.

Africa de Nord: Couscous

Couscousul, acest preparat de bază din Maroc, Algeria, Tunisia și Mauritania a devenit patrimoniu cultural în 2020. Deși noi suntem obișnuiți să îl cumpărăm de la magazin, couscous-ul tradițional se face în casă, uneori la o clacă de femei, dar mai ales este împărțit la o masă cu toată familia dintr-un singur bol mare din care mănâncă toți. Întregul ritual, de la făină la cina din familie face parte din patrimoniul UNESCO

Armenia: Lavash

Lavash, acest tip de lipie din Armenia, este în patrimoniul UNESCO încă din 2014. Aluatul de apă cu făină de grâu este frământat și întins în foi subțiri, ce sunt apoi puse într-un cuptor vertical cu ajutorul unei pernuțe. Întregul proces și interacțiunea dintre femeile care pregătesc lavash a determinat înscrierea sa în patrimoniul cultural.

Asia Centrală: Lipia

Această pâine necrescută este liantul meselor din Turcia, Iran, Azerbaijan și alte țări din Asia Centrală și a intrat în patrimoniul cultural în 2015. De regulă, lipia este pregătită în casă zilnic și nu doar că face parte din mesele obișnuite, dar este și obiect ritualic la sărbători religioase, nunți, înmormântări, botezuri.

Azerbaijan: Dolma

Dolma, adică sarmale, dar vorbim de sarmalele în foi de viță, pe care poate că le asociați mai mult cu Grecia sau Turcia, însă UNESCO a considerat Azerbaijanul ca fiind leagănul lor. La fel ca și la noi, sarmalele sunt o mâncare pentru ocazii speciale, iar rețeta lor e transmisă în familie.

Belgia: Cultura berii

Apărută în Evul Mediu ca o alternativă la apă, care nu era prea curată și provoca frecvente îmbolnăviri, berea a fost inițial produsă pe scară largă în mânăstiri. La ora actuală sunt peste 1500 de brand-uri de bere în Belgia și această tradiție a intrat în patrimoniul cultural al UNESCO din 2016.

Coreea: Kimchi și Kimjang

Kimchi este un preparat de murături făcut de regulă din varză, amestecată cu ardei iute, usturoi, ghimbir și alte condimente. Kimjang este momentul din noiembrie în care familiile se adună pentru a pune varza la murat.

Croația: Manufactura de turtă dulce

Intrată în Evul Mediu în acea zonă, manufactura de turtă dulce (licitar) a creat familii întregi de artizani care și-au stabilit propriile moduri de decorare a dulciurilor. Cea mai populară formă este cea de inimă, turta dulce fiind oferită la ocazii speciale, de la zile de naștere, la nunți.

Franța: Gastronomia franceză

Cultura culinară din Franța adună oamenii în jurul meselor cu orice ocazie importantă, mâncarea fiind un element cheie și o experiență în sine. Cinele gastronomice includ cel puțin patru feluri și pot dura ore în șir. Iar din 2010 au devenit și patrimoniu cultural UNESCO.

Georgia: vinul produs prin metoda Qvevri

Se consideră că Georgia este locul de naștere al vinului, cu dovezi care datează din anii 6000 î.Hr., iar în 2013 procedeul tradițional a devenit patrimoniul cultural intangibil al țării, conform UNESCO. Acest procedeu presupune păstrarea vinului în imense amfore de lut (qvevri), îngropate în pământ.

Italia: Pizzaiuolo-ul napoletan

Nu pizza în sine, ci meseria celui care o prepară, pizzaiuolo, a intrat în patrimoniul UNESCO pentru că dibăcia lui și energia pe care o depune pentru a obține această mâncare atât de populară fac măiestria ei.

Japonia: Washoku

Mâncarea japoneză simplă, proaspătă a fost înscrisă în UNESCO în 2013 ca o modalitate de a conserva tradiția ei care începe să pălească în fața noilor importuri, iar washoku este denumirea colectivă a preparatelor japoneze. În mod tradițional este compusă din orez, supă, o garnitură care dă gust orezului și murături japoneze, tsukemono.

Malawi: Nsima

Nsima este un terci făcut din făină albă de porumb și apă. Procesul de gătire este, însă, unul destul de complicat, iar acest preparat este prezent în multe țări din Africa sub diverse denumiri. Totuși, importanța lui în familiile din Malawi l-au făcut să devină patrimoniu cultural.

Malta: Il-Ftira

Il-Ftira este o pâine cu maia cu crusta crocantă, specifică insulei, recunoscută de UNESCO în 2020. se face doar manual și perioada de ucenicie este destul de lungă până ajungi un brutar specializat.

Mediterana: Dieta mediteraneeană

În 2013 țările din jurul Mării Mediterane (Spania, Italia, Portugalia, Maroc, Croația, Grecia și Cipru) au fost înscrise în patrimoniul cultural UNESCO pentru preparatele lor bazate pe pește și legume proaspete, dar și pentru modalitatea de a împărți mesele în familie și cu prietenii.

Mexic: Bucătăria tradițională

Bucătăria tradițională mexicană este una diversă, variind în funcție de provincie, dar are la bază o combinație între moștenirile aztece, mayașe și spaniole. Mâncarea este esențială în orice fel de eveniment social ce are loc în Mexic.

Mongolia: Airag

Verișor cu ayranul din Orientul Mijlociu, airag este un lapte fermentat, însă laptele este de iapă și fermentarea se face într-un vas făcut din piele de vacă printr-un procedeu lung și complicat. Intrat în 2019 în patrimoniul UNESCO, airagul a fost pentru sute de ani o sursă de nutrienți pentru poporul mongol.

Paraguay: Terere

Asemănător cu „ceaiul” mate, prezent și în alte țări din America de Sud, terere este făcut din plante medicinale macerate cu apă rece. Rețeta diferă de la familie la famlie, ceaiul intrând în anul 2020 în Patrimoniu UNESCO mai ales datorită însemnătății legate de cunoștințele de medicină tradițională locală.

Singapore: Hawkers

Mâncarea stradală este interzisă în Singapore, așa că toți comercianții de street food au fost strânși în mall-uri sau piețe acoperite, denumite hawkers, unde standurile oferă o varietate bogată de mâncăruri cu influențe chinezești, thai, filipineze, indiene, etc. Apărute în anii 1960, hawker-ele au intrat în patrimoniul UNESCO în 2020.

Turcia: Cafeaua turcească și Keșkek ceremonial

Turcia are 3 valori culturale culinare în lista UNESCO. Prima este lipia prezent în toată Asia Centrală. Cafeaua turcească este cea de-a doua. Introdusă în Imperiul Otoman în secolul al cinsprezecelea, cafeaua a devenit repede o bătură care i-a captivat pe turci și s-a răspândit în tot imperiul, iar din 2013 este și patrimoniu cultural. Vorbim despre acea cafea fiartă îndelung (eventual la nisip), astfel încât să facă spuma faimoasă de la suprafață.

Keșkek este o tocană de grâu sau orz cu carne, gătită îndelung la foc deschis, care se regăsește și în bucătăriile din Iran și Grecia. Este un fel de mâncare cu rol ritualic în ceremoniile religioase și este printre primele feluri înscrise în patrimoniul UNESCO încă din 2011.

Uzbekistan: Palov

Palov sau plov este un pilaf de orez cu legume, condimente și carne și uneori și stafide, prezent în orice zi și orice casă din Uzbekistan. Ba chiar se mănâncă la toarte mesele zilei. Da fapt, legenda spune că a fost inventat de Alexandru cel Mare din dorința ca trupele sale să nu mai piardă timpul cu mesele și să mănânce același lucru de dimineață până seara. Iar din 2016 face parte și din UNESCO.

Oshi Palav este varianta din Tajikistan, însă acolo rolul este ca o ofrandă de pace către oameni cu rădăcini diferite. Acest fel de mâncare este servit la momente importante din viață precum nunțile sau înmormântările. Varianta tajikă a intrat în patrimoniul UNESCO în același an ca și cea uzbekă.

Citește și: Diferența între bucătăria creolă și cea cajun

The post Mâncăruri și gastronomii intrate în Patrimoniul Cultural UNESCO appeared first on Chili Pepper.