Mircea Groza
Foto: Răzvan A. Voiculescu
Food stories News

ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni)

Editura GastroArt își continuă demersul de a promova bucătăria autohtonă cu o carte de colecție: ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni), semnată de Mircea Groza, o colecție de 182 de rețete de ciorbe și ciorbițe, supe, zămuri și alte denumiri lichide.

Este primul volum dintr-o serie de autor dedicată cercetătorului sălăjean, editura anunțând că deja se lucrează la cea de a doua antologie de rețete dedicată topalelor și tocanelor. Cartea despre ciorbe, ce urmează să apară în curând pe piață (momentan se găsește în faza de precomandă) este o colecție adunată în peste 40 de ani de căutări ale autorului de la bătrânii din satele sălăjene. Rețetele sunt scrise în limbaj regional, o transliterare fonetică, prin care autorul încearcă să conserve atât patrimoniul culinar cât și specificul zonei. Din fericire, volumul beneficiază și de un glosar cu sute de termeni explicați.

Cartea este organizată în capitole dedicate sezoanelor, cu ciorbe pentru sezonul cald și pentru cel rece, dar și un capitol special dedicat unor rețete deosebite, reunite sub titulatura de „Zupa die duminică”. Există și supe „dei post”, dar și zămuri din bucătăriile minorităților etnice. Plus câteva rețete de conserve, de pus la păstrare.

Mircea Groza este unul dintre cei mai renumiți culegători de rețete vechi de la noi, arheolog culinar și mentor pentru mulți bucătari.

Prefața cărții este semnată de Cătălin Ștefănescu căreia îi urmează o scrisoare de la Grigore Leșe. Postfața îi aparține lui Cosmin Dragomir iar, pe coperta IV, Oana Coantă, Adi Hădean și Radu Dumitrescu recomandă acest volum. Fotografiile și conceptul copertelor aparțin lui Răzvan A. Voiculescu.

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro




Booking.com

TukTuk.ro