Mitul 1: Cea mai iute parte a ardeiului o reprezintă semințele

Atunci când folosim ardei iute în rețete, suntem adesea instruiți să îndepărtăm și să aruncăm semințele atunci când îl tocăm. Acest lucru este menit să reducă nivelul de iuțeală, însă nu aceste semințe sunt de fapt partea cea mai iute a ardeiului.

Capsaicina, compusul chimic responsabil pentru iuțeala din ardeiul iute, se găsește în principal în placenta ardeiului iute. Aceasta este miezul alb sau nervurile care țin semințele în interiorul ardeiului. Aceasta conține cea mai mare concentrație de capsaicină. Când simțim acea arsură după ce mâncăm un ardei iute, aceasta este cauzată de capsaicinei care se leagă de receptorii de detectare a iuțelii din gură.

Deși semințele pot părea să aibă un gust extrem de iute, reducerea iuțelii pe care o simțim în urma îndepărtării lor se datorează probabil faptului că, în același timp, tăiem placenta. Dar această concepție greșită persistă, probabil pentru că semințele sunt adesea cel mai vizibil lucru din interiorul unui chili. Prin urmare, data viitoare când doriți să reduceți nivelul de picănțeală al unui fel de mâncare, aveți grijă să tăiați tot miezul alb. Acest lucru se poate face rapid și foarte eficient folosind o simplă linguriță.

Mitul 2: Mâncatul picant îți distruge papilele gustative

Un alt mit care înconjoară alimentele picante este efectul acestora asupra papilelor noastre gustative. Unii susțin că mâncatul de ardei iute ar putea provoca daune fizice permanente acestei părți a corpului. Acest lucru este complet neadevărat. Senzația de arsură provocată de capsaicină este temporară și nu va provoca daune pe termen lung papilelor gustative.

Atunci când mâncîm alimente picante, capsaicina acționează asupra receptorilor TRPV1 de pe limbă. Aceștia sunt un tip de receptori ai durerii și aceiași responsabili pentru detectarea alimentelor și băuturilor care sunt prea fierbinți pentru a fi consumate. Capsaicina trimite un semnal către creier, făcându-l să creadă că gura îți arde, provocând durere.

Cu toate acestea, senzația este temporară și dispare treptat pe măsură ce capsaicina este spălată de salivă sau neutralizată de alte alimente și băuturi. Uneori, receptorii gustativi pot deveni desensibilizați timp de câteva zile după ce am consumat o masă deosebit de picantă, ceea ce poate duce la o toleranță temporar crescută la condimente. De asemenea, papilele gustative sunt remarcabil de rezistente și se regenerează constant, având un ciclu de viață de aproximativ 10 zile.

Mitul 3: Mâncărurile picante pot induce travaliul

Printre viitorii părinți există un zvon conform căruia consumul de alimente picante poate ajuta la declanșarea travaliului. Este un mit care a fost transmis din generație în generație, multe femei însărcinate încă evitând alimentele picante în timpul sarcinii sau consumând foarte mult ardei iute pentru a încerca să pună lucrurile în mișcare dacă data nașterii a trecut deja.

În ciuda acestei credințe, nu există suficiente dovezi care să susțină presupusele efecte de inducere a travaliului ale alimentelor picante. Cu toate acestea, consumul unei mese picante vă poate afecta sistemul digestiv, provocând arsuri la stomac, indigestie sau chiar crampe abdominale care ar putea fi confundate cu contracțiile travaliului. De fapt, există unele aspecte pozitive legate de consumul de ardei iute dacă sunteți însărcinată. S-a constatat că capsaicina din ardei are proprietăți de stimulare a sistemului imunitar și antiinflamatoare, așa că nu este nevoie să renunțați la iuțeală în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă spune altfel.

Mitul 4: Toată lumea este născută cu aceeași toleranță la iuțeală

Realitatea este că nu toți ne naștem cu același nivel de toleranță la iuțeală. În timp ce expunerea noastră la condimente ne poate crește această toleranță în timp, nu toți pornim de la aceeași bază.

Din punct de vedere genetic, oamenii au niveluri diferite de sensibilitate la capsaicina prezentă în ardeiul iute. Această sensibilitate este influențată de numărul de receptori TRPV1, care detectează căldura, iuțeala și durerea, prezenți pe limbă. Unii oameni au mai mulți astfel de receptori, ceea ce îi face mai sensibili la alimentele picante, în timp ce alții au mai puțini și, prin urmare, o toleranță mai mare la ardei.
Deși genetica poate avea un impact semnificativ asupra toleranței noastre, factorii de mediu sunt, de asemenea, foarte importanți.

În multe culturi în care consumul de alimente picante este o obișnuință, oamenii tind să dezvolte o toleranță mai mare de la o vârstă fragedă datorită acestei expuneri repetate. Expunerea regulată a receptorilor TRPV1 la iuțeală, le poate reduce sensibilitatea în timp. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care o persoană dintr-o țară cu o bucătărie tipic picantă poate suporta adesea iuțeala mai bine decât o altă persoană dintr-un loc în care mâncarea picantă este mai puțin obișnuită.

Mitul 5: Mâncărurile picante pot da adicție

Este o afirmație des vehiculată de pasionații de arșiță, însă alimentele picante nu creează dependență. Deși mulți dintre noi tânjim după un curry plin de condimente sau considerăm că mesele noastre sunt incomplete fără o picătură generoasă de sos picant, nu există nicio dovadă că ardeiul iute are proprietăți care creează dependență.

Senzația de căldură pe care o simțim atunci când mâncăm alimente picante declanșează eliberarea de endorfine și dopamină în creier. Endorfinele sunt analgezice naturale, iar dopamina este un neurotransmițător care stimulează starea de spirit. Această combinație poate crea un sentiment de euforie, care vă poate determina să căutați senzația în mod repetat.

Deși acest proces ar putea semăna foarte mult cu dependența, natura tentantă a ardeiului iute este în schimb asociată cu dorința de a repeta o experiență plăcută. Adevăratele dependențe implică o nevoie compulsivă de o anumită substanță sau activitate, toleranță (nevoia de mai multă substanță pentru a obține același efect) și simptome de sevraj fizic și mental atunci când substanța respectivă nu mai este disponibilă. Chiar dacă oamenii tânjesc după alimente picante și chiar dezvoltă o toleranță, aceștia nu prezintă simptome de sevraj în absența alimentelor picante.

Mitul 6: Apa ajută la trecerea durerii de iuțeală

Atunci când mâncăm alimente picante, răspunsul organismului nostru este să încerce să ne răcorească, motiv pentru care savurarea unei mese deosebit de picante ne poate face să ne simțim puțin transpirați. Această senzație de supraîncălzire face, de asemenea, ca un pahar cu apă răcoritoare să pară o idee logică. Dar aceasta este o greșeală clasică care, din păcate, nu ajută prea mult la ameliorarea senzației de arsură.

Acest lucru este cauzat de faptul că capsaicina responsabilă de acea arsură este hidrofobă, ceea ce înseamnă că nu se dizolvă în apă. În schimb, se agață de uleiuri și grăsimi. Atunci când bem apă, aceasta poate răspândi de fapt capsaicina în jurul gurii, intensificând potențial senzația de arsură în loc să o calmeze.

Pentru a neutraliza eficient iuțeala, aveți nevoie de ceva care poate scoate capsaicina din gură. Aici produsele lactate precum laptele, iaurtul sau înghețata pot fi utile. Aceste produse conțin cazeină, o proteină care descompune capsaicina și ajută la eliminarea ei. Acesta este motivul pentru care un pahar de lapte este adesea recomandat pentru a vă răcori după o masă picantă. În mod similar, învârtirea unui pic de ulei în gură înainte de a-l scuipa poate ajuta la atenuarea arsurii.

Mitul 7: Mâncarea picantă poate cauza ulcer

Deși alimentele picante pot irita temporar gura, ele nu sunt vinovate de apariția ulcerelor. Ulcerele sunt răni care se pot dezvolta atât în gură, cât și pe mucoasa stomacului sau a intestinului subțire și, în ciuda afirmațiilor frecvente, nu există dovezi medicale care să demonstreze că consumul de alimente picante va crește riscul apariției acestora.

Cercetările sugerează că majoritatea ulcerelor gastrice sunt cauzate fie de o infecție cu bacteria Helicobacter pylori (H. pylori), fie de utilizarea frecventă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene precum aspirina și ibuprofenul. Acestea pot irita mucoasa protectoare a stomacului, în timp ce H. pylori provoacă inflamație și face stomacul mai susceptibil la deteriorare. În ceea ce privește ulcerele bucale, acestea sunt de obicei cauzate de infecții sau traume, cum ar fi mușcarea accidentală a părții interioare a obrazului atunci când mâncați.

Deși alimentele picante nu vor cauza formarea acestor răni, este adevărat că pot provoca disconfort sau pot exacerba simptomele la persoanele cu ulcere preexistente.

Mitul 8: Nu sunt variații mari de iuțeală între ardeii din același soi

Atunci când îți iei ardeiul iute preferat de la piață, ar fi logic să presupui că, dacă te limitezi la un singur soi, vei obține de fiecare dată același nivel de iuțeală. De fapt, acest lucru nu este în întregime adevărat. Nivelul de iuțeală al ardeilor poate varia semnificativ chiar și în cadrul aceleiași specii.

Un factor cheie care influențează iuțeala unui ardei sunt condițiile sale de cultivare, cum ar fi calitatea solului, irigarea și temperatura. Ardeii crescuți în climatele mai calde și mai însorite tind să fie mai picanți decât cei crescuți în condiții mai blânde. În plus, maturitatea ardeiului îi va afecta gradul de iuțeală, ardeii devenind în general mai iuți cu cât sunt lăsați să se coacă mai mult.

Un exemplu excelent al acestei variații îl reprezintă ardeii jalapeño. Iuțeala unui ardei iute se măsoară în unități de iuțeală Scoville (SHU), care pot varia de la zero pentru ardeii grași la peste 3 milioane pentru cel mai iute ardei iute din lume. În cazul ardeiului iute obișnuit, SHU se situează între 2500 și 8000, motiv pentru care este posibil ca doi ardei iuți din aceeași ladă să aibă niveluri de iuțeală sensibil diferite.

Mitul 9: Doar mâncarea sărată poate fi picantă

Ardeii iuți sunt un ingredient-cheie în multe mâncăruri savuroase. Dar nu doar curry-urile, tocănițele și fripturile de carne pot beneficia de adăugarea unor arome aprinse. Multe preparate dulci pot fi, de asemenea, îmbunătățite cu ajutorul unui pic de chili.

Adăugarea unui gust picant deserturilor și băuturilor poate fi o modalitate excelentă de a echilibra dulceața uneori intensă. De exemplu, ciocolata caldă mexicană este o rețetă populară care se prepară de obicei cu un vârf de praf de chili. Aceasta adaugă o notă de căldură care sporește bogăția minunată a cacauei. Ardeiul Cayenne și pudra de chili ancho se pot alătura, de asemenea, amestecului pentru negresele cu ciocolată, îmbinând ciocolata lipicioasă și pufoasă cu căldura arzătoare a ardeilor.

Și să nu uităm de cocktailurile făcute cu tării infuzate cu chili.

Mitul 10: Mâncarea picantă poate vindeca răceala

Atunci când nu ne simțim bine, ne curge nasul și suntem congestionați, vom face orice pentru a ne ușura. Consumul de alimente picante este adesea sugerat celor care suferă de o răceală, dar cât de eficient este acest lucru cu adevărat?

În realitate, mâncarea picantă nu poate vindeca infecția de bază care provoacă răceala. Răceala comună este cauzată de o varietate de viruși diferiți. Sistemul nostru imunitar intră în acțiune pentru a combate acest virus, trimițând celule albe din sânge și creând un răspuns inflamator. Consumul de alimente picante nu are niciun impact asupra acestui proces.

În ciuda acestui fapt, alimentele picante pot ameliora temporar unele simptome ale răcelii. Capsaicina poate ajuta la ameliorarea congestiei nazale prin stimularea producției de mucus, ceea ce înseamnă că pasajele nazale sunt curățate, iar respirația este puțin mai ușoară. În plus, capsaicina are proprietăți analgezice care ar putea ajuta la calmarea durerilor de gât și de cap. Dar aceste forme de ameliorare sunt de obicei temporare și nu abordează cauza principală a răcelii.

Mitul 11: Mâncatul de ardei iuți poate cauza probleme pe termen lung

Dacă ați urmărit vreodată un concurs de mâncat ardei iute, ați fost probabil martorii unora dintre simptomele alarmante care apar după ce muști dintr-un ardei iute. Nu există nicio îndoială că acești ardei iuți pot provoca disconfort, dar, în ciuda acestei intensități inițiale, consumul lor nu va duce la daune de durată organismului.

Cu cât un ardei conține mai multă capsaicină, cu atât mai dureroasă va fi experiența mâncării, deoarece se activează mai mulți receptori în gură. Este puțin probabil ca majoritatea ardeilor iuți obișnuiți pe care îi găsim în magazinele alimentare să provoace simptome grave, însă cei care se află la capătul cel mai înfricoșător al scalei Scoville pot avea efecte destul de neplăcute pentru unii consumatori, cum ar fi dureri extreme de stomac și vărsături. Acest răspuns alarmant apare deoarece receptorii noștri de durere percep chili-ul la fel ca o arsură reală. În esență, organismul face tot posibilul pentru a ne determina să nu mai mâncăm această substanță potențial periculoasă.

De obicei, aceste simptome neplăcute dispar în decurs de aproximativ o zi și nu au efecte de durată asupra organismului. Așadar, nu există niciun motiv să vă temeți de savurarea mâncării picante într-un mod care să se potrivească toleranței voastre. De fapt, creșterea temperaturii ar putea să vă prelungească viața, cei care mănâncă frecvent alimente picante având o șansă de 14% de a trăi mai mult decât cei care nu mănâncă, conform unui studiu din 2015 publicat în BMJ.

Mitul 12: Ardeii iuți sunt mai picanți cruzi

Proaspăt, vibrant și crocant, un ardei iute crud pare mai picant decât omologul său gătit. Cu toate acestea, un ardei crud nu este neapărat cea mai picantă formă a fructului (da, ardeii sunt clasificați botanic drept fructe).

Capsaicina este un compus relativ stabil termic, ceea ce înseamnă că nu se degradează semnificativ odată cu gătitul. Dar modul în care capsaicina interacționează cu papilele gustative se poate schimba în funcție de modul în care este preparat ardeiul. Căldura provocată de gătire va descompune adesea ardeii, eliberând capsaicina mai uniform în mâncare. Acest lucru poate face uneori ca iuțeala să pară mai intensă, deoarece capsaicina este acum distribuită mai uniform.

Gătitul prelungit, în special în cazul preparării unor ciorbe sau tocănițe picante, poate reduce, de asemenea, nivelul de iuțeală al unui fel de mâncare, deoarece o parte din capsaicină este eliminată prin abur.

Foto: Canva Pro

The post 12 mituri despre mâncarea picantă appeared first on Chili Pepper.

În cele ce urmează, ne aprofundăm originile chimichurri, explorând modul în care acest sos simplu, dar robust, a depășit granițele pentru a deveni un accesoriu iubit în bucătăriile din întreaga lume. Vom examina utilizările sale tradiționale, variațiile și adaptările moderne, dezvăluind modul în care chimichurri continuă să evolueze, păstrându-și în același timp rădăcinile în patrimoniul culinar sud-american.

Ce este chimichurri

Chimichurri este, așadar, un sos picant și aromat, originar din Argentina, utilizat pe scară largă în bucătăria argentiniană, uruguayană și, în general, în cea latino-americană. Sosul chimichurri este preparat în mod tradițional cu pătrunjel proaspăt, ulei de măsline, oțet, usturoi și alte condimente, care-i oferă un gust complex și revigorant.

Originea sosului chimichurri

Originea chimichurri este adesea atribuită imigranților din Europa de Est care au ajuns în Argentina în secolul al XIX-lea. Se spune că acești imigranți că au adus cu ei tradiții și rețete culinare, care au fost adaptate și combinate cu ingredientele locale pentru a forma chimichurri-ul actual. Numele sosului nu are o origine definită, dar există mai multe teorii, unele sugerând că ar proveni dintr-un cuvânt de origine bască (zurrumurru, care se traduce prin murmur) sau că ar fi derivat din termenul „Jimmy Curry” folosit de marinarii britanici, un fel de „give me curry”, teorie care, totuși, e departe de adevăr.

Ingrediente pentru sosul chimichurri

Ingredientele tradiționale folosite în prepararea unui chimichurri sunt ierburile proaspete precum pătrunjelul, coriandrul și oregano, uleiul de măsline extravirgin, oțetul de vin, usturoi, ardei iute și condimente precum piperul negru și sarea. Toate aceste ingrediente sunt combinate și mărunțite pentru a crea un sos savuros și aromat.

Rețetă tradițională de chimichurri

Rețeta tradițională de chimichurri implică amestecarea următoarelor ingrediente:

• 1 cană de ierburi proaspete (pătrunjel, coriandru, oregano)
• 3-4 căței de usturoi
• 1/4 cană de oțet de vin
• 1/2 cană de ulei de măsline extravirgin
• 1/2 linguriță de ardei iute (opțional)
• Sare și piper după gust

Metoda tradițională de preparare a sosului chimichurri implică mărunțirea fină a ierburilor proaspete și a usturoiului și apoi amestecarea lor cu ulei de măsline extravirgin, oțet de vin, condimente și ardei iute, dacă este dorită o variantă picantă. Totul este amestecat bine pentru a asigura omogenizarea ingredientelor și obținerea unui sos consistent și plin de arome.

Variante de preparare

Există și alte variante de preparare a sosului chimichurri în afară de rețeta tradițională. Unele persoane preferă să adauge suc de lămâie sau lime în loc de oțet, pentru a conferi sosului o notă citrică. Alții adaugă ingrediente suplimentare precum ceapă, roșii sau diverse mirodenii pentru a obține un chimichurri cu un gust unic și personalizat. Aceste variații permit fiecărei persoane să-și adapteze sosul chimichurri în funcție de preferințe și de ingredientele disponibile.

La ce se folosește chimichurri

Utilizări tradiționale

Chimichurri este un însoțitor tradițional al cărnii de vită la grătar și este adesea servit alături de acest preparat în Argentina, unde se numește asado. Gustul plin de arome și textura ușor picantă a sosului completează perfect carnea și oferă o experiență culinară autentică. De asemenea, chimichurri poate fi folosit pe post de complement pentru empanadas sau poate fi integrat în salate pentru a le da o notă de prospețime și vitalitate.

Utilizări moderne

În ultimii ani, chimichurri a câștigat popularitate și în afara Argentiniei, fiind utilizat în mod creativ în bucătăriile internaționale. Poate fi folosit ca marinadă pentru carne, poate fi adăugat în sandvișuri, poate fi pus pe legume la grătar sau poate fi turnat peste paste sau pizza pentru a adăuga o notă condimentată. Chimichurri este un sos versatil ce poate fi integrat în diverse preparate pentru a le îmbunătăți gustul și a le oferi o notă distinctă.

Variante de chimichurri

Chimichurri roșu

Varianta de chimichurri roșu este obținută prin adăugarea pastei de tomate sau a roșiilor tăiate cuburi în sosul de bază. Această variantă oferă un gust intens de roșii și poate fi utilizată pentru a adăuga o notă dulceagă și parfumată preparatelor din carne la grătar.

Chimichurri verde

Chimichurri verde este varianta clasică și originală a sosului, folosind ierburile proaspete ca ingredient principal. Acesta are un gust proaspăt și ierbos, fiind adesea servit alături de carnea de vită grătar.

Chimichurri picant

Pentru cei care preferă un sos mai picant, există variante de chimichurri cu ardei iute sau boia de ardei iute. Acestea adaugă o notă iute preparatelor, oferind o experiență îndrăzneață.

Importanța sosului chimichurri în gastronomie

Popularitate în Argentina

Chimichurri este un preparat important al bucătăriei și culturii argentiniene. Este considerat „sosul național” al Argentinei, fiind prezent în majoritatea restaurantelor, dar și al meselor de acasă. Argentinienii consideră că chimichurri este o parte integrantă a experienței culinare și îl folosesc pentru a adăuga gust și savoare cărnii de vită, care este un aliment de bază în alimentația argentiniană.

Includere în meniuri internaționale

Datorită gustului său delicios și a versatilității sale, chimichurri a câștigat popularitate și în afara Argentinei. Mulți bucătari și restaurante internaționale au adăugat chimichurri în meniurile lor, oferindu-le clienților o experiență culinară autentică. Acest sos a devenit un ingredient popular în burgeri gourmet, sandvișuri, steak-uri și multe alte preparate.

Acompaniamente tradiționale pentru chimichurri

Carne de vită

Chimichurri este cel mai des servit alături de carne de vită grătar în Argentina. Gustul său picant și aromat se completează perfect cu gustul bogat și suculent al cărnii de vită, oferindu-i o notă de prospețime și savoare. Chimichurri poate fi turnat peste carnea de vită înainte de servire sau poate fi servit într-un bol separat pentru a fi adăugat la fiecare înghițitură.

Pui

Chimichurri nu este însă un sos exclusiv pentru carnea de vită, ci poate fi de asemenea servit alături de carne de pui. Gustul său viu și condimentat adaugă o notă revigorantă preparatelor din carne de pui la grătar sau la cuptor. Chimichurri poate fi turnat peste bucățile de pui sau poate fi utilizat ca marinadă înainte de gătit.

Fructe de mare

Chimichurri poate fi, de asemenea, un însoțitor delicios pentru fructele de mare. Fie că este vorba de creveți, caracatiță sau pește, sosul picant și aromat se potrivește perfect cu aromele delicate ale fructelor de mare. Chimichurri poate fi pus peste fructele de mare înainte de gătire sau poate fi folosit ca sos pentru a le înmuia în timpul servirii.

Chimichurri în bucătăria românească

Adaptări la gusturile autohtone

Chimichurri poate fi adaptat la gusturile și ingredientele disponibile în bucătăria românească. De exemplu, alături de pătrunjel, se pot adăuga plante aromatice locale precum mărarul și leușteanul pentru a obține un sos cu arome tradiționale românești. De asemenea, se pot adăuga condimente preferate pentru a-i da un gust personalizat.

Chimichurri poate fi integrat și în preparatele tradiționale românești pentru a le adăuga o notă „internațională”. De exemplu, se poate folosi ca însoțitor al mâncărurilor tradiționale precum sarmalele sau micii, aducând o savoare aparte.

Concluzie

Chimichurri este un sos versatil și aromatic care poate transforma o simplă mâncare într-o experiență culinară complexă și delicioasă. Cu variantele sale de culoare, gust și picanterie, chimichurri satisface toate preferințele și poate fi adaptat la gusturile fiecărei persoane. Având origini argentiniene, acest sos s-a răspândit în întreaga lume datorită gustului său unic și proprietăților sale de a îmbunătăți preparatele culinare.

Foto: Canva Pro

The post Ce este chimichurri, din ce e preparat și la ce se folosește appeared first on Chili Pepper.

Mai ales că se știe cât este de greu să îi facem pe cei mici să încerce mâncăruri noi, care ies din clasicele paste sau cartofi prăjiți pe care îi adoră. Primul pas în acest sens este să îi iei în bucătărie și să îi implici în procesul de gătire. Întâi cu mâncărurile pe care le cunosc deja, iar apoi să introduci treptat noi feluri și noi ingrediente, despre care să îi faci curioși. Odată ce le-ai stârnit curiozitatea, dar și încrederea, poți să le arăți diferențele între diversele nuanțe ale unui ingredient: dacă îl consumă ca atare sau dacă este pus în cantități mici în mâncăruri, pentru a le da o aromă aparte. Învață-i despre principiul condimentelor, și anume acela că se folosesc în cantități foarte mici, astfel încât să nu se sperie că le vei scufunda mâncarea în ardei iuți.

Înainte de a trece însă la artileria grea, copiii trebuie învățați cu mâncărurile condimentate, nu picante. Scorțișoară, curry, chimion și altele. Odată ce a prins gustul aromelor mai intense, poți să începi să introduci un pic de gust picant în mâncăruri cu care este deja obișnuit. Sau poți să îl îmbii cu niște sosuri picante, eventual dulci și picante în același timp, pentru că sosurile sunt mereu amuzante și pe placul copiilor.

Iar când vine vorba de iuțeală, ea provine nu doar de la ardeii iuți, și ei de multe feluri, dar și de la piper, hrean, wassabi, ghimbir și să nu uităm de muștar. Așa că poți începe cu clasicii crenvurști cu muștar, pentru ca apoi să faci pași mici spre celelalte variante, nu să sari dintr-o dată la sosul Sriracha și mâncarea mexicană extrem de iute.

Citește și: Descoperă sosurile picante din bucătăriile lumii

The post Cum îi convingem pe copii să mănânce iute appeared first on Chili Pepper.

Asemănări între bucătăria creolă și cea cajun

Dar să începem cu asemănările care se datorează moștenirii franceze, atât în ceea ce privește tehnicile, cât și a unor ingrediente. La această moștenire se adaugă și influențele băștinașe, dar și spaniole, africane și britanice. În plus, ambele bucătării se fălesc cu tocana numită gumbo.

Revenind însă la diferențe, o glumă locală zice că o bucătăreasă creolă hrănește o familie cu trei pui, în vreme ce o bucătăreasă cajun hrănește trei familii cu un singur pui. Diferența principală o constituie însă baza sosurilor și tocanelor. Rântașul din bucătăria creolă este făcut din unt și făină, ca în gastronomia franceză, în timp ce rântașul din bucătăria cajun este făcut din untură sau ulei și făină. Iar dacă ne îndreptăm spre mâncarea de bază, gumbo, și aici apar diferențe. În vreme ce cea creolă este mai curând o supă, cu o bază de roșii, cea cajun este mult mai groasă, ca o tocană cu sos făcut din rântaș.

Iar toate aceste diferențe dintre bucătăria creolă și cea cajun vin din diferențele culturale. Creolii aveau acces la piețe cu produse importate și servitori care să le gătească mâncarea, în timp ce gospodinele cajun trăiau din roadele pământului și găteau totul într-o singură oală. Astfel bucătăria creolă este o moștenire de pe Vechiul Continent, adaptată la ingrediente locale, despre care europenii veniți aici nu știau prea multe, în vreme ce bucătăria cajun este una țărănească, i-am putea spune.

Însă ambele se bazează pe bame, ardei iuți și multe mirodenii, fără a fi totuși prea picante.

The post Diferența între bucătăria creolă și cea cajun appeared first on Chili Pepper.

America

Când conquistadorii au descoperit Americile, au adus cu ei și leguma care urma să schimbe gastronomia internațională: ardeiul iute. Așa că el nu putea lipsi din sosurile autohtone din această parte din lume.

Zona Mării Caraibelor se află la confluența bucătăriilor din America de Sud, Africa, India și Europa, cu ale sale savori creole și cajun. Sosul iute caraibian este făcut pe bază de ardei scotch bonnet. Rămânem în aceeași regiune geografică, dar ne focusăm acum pe sosul Jamaican Jerk, ce are puternice influențe din vestul Africii. Jamaica a fost un nod important în comerțul cu sclavi, așa că influențele culinare sunt și ele africane, iar acest sos face deliciul fripturilor din zonă, dându-le arome de ardei scotch bonnet, ghimbir și cimbru.

Ceva mai la vest este sosul picant mexican, aflat la mama lui acasă, pentru că Mexicul este de fapt locul de origine al ardeilor iuți, astfel încât în fiecare regiune câte un soi este la putere. În Yucatan ai habanero, în Mexico City rege este puya, iar în Veracruz găsești mai ales chile de arbol.

Sosul hot chile barbecue este foarte popular în Statele Unite și are la bază ketchup și zahăr, la care se adaugă, în funcție de diversele rețete, fie sos Worcestershire, fie oțet sau alte ingrediente. Și, evident, ardei iuți.

Tot pe bază de ardei iuți, de data aceasta din soiul aji, este și sosul aji amarillo, un deliciu peruan care se folosește în multe preparate și, care, dacă este făcut cu semințele ardeiului cu tot, este extrem de picant, însă dacă acestea sunt scoase, nu are decât o savoare ușor hot.

Africa și Orientul Mijlociu

Harrisa este vedeta nordului Africii, un sos făcut pe bază de ardei capia și ardei iute. Originile sale sunt în Tunisia însă, acolo unde soiul de ardei folosit este baklouti.

Amba este un sos irakian care seamănă mult cu un chutney și este făcut din mango, ardei iute și o serie de condimente, folosit cel mai adesea la preparatele pe bază de carne.

Yemeniții mănâncă schug sau sahawiq, un sos în variante roșu sau verde, în funcție de culoarea ardeiului iute de la bază, la care se mai adaugă usturoi, coriandru, chimen și ulei de măsline.

Asia

Nu-i așa ca ați auzit cu toții de supa tom yum sau de pad thai? Da, sunt printre cele mai cunoscute preparate thailandeze iar gustul lor delicios este dat inclusiv de nam prick pao, o pastă de ardei iute copt cu ceapă și usturoi. Iar acest sos-pastă se poate mânca și întins pur și simplu pe pâine. Tot din Thailanda vine și sosul Sriracha, care a devenit celebru la nivel internațional. Sosul picant se face din ardei iute, usturoi, oțet, sare și zahăr, teoretic, dar de fapt este mult mai complex.

Uleiul de ardei iute chinezesc este răspândit prin toată țara, dar cu diverse variațiuni, însă cel mai popular este în bucătăriile din regiunile Sichuan, Hunan și Shaanxi. Adesea acesta nu este infuzat doar cu ardei iute, ci și cu ghimbir, usturoi, semințe de susan și piper sichuan.

Chogochujang este un sos coreean bazat pe pasta gochujang făcută din pulbere de chili, orez glutinos, malț, pudră de boabe de soia fermentate și sare.

Sambal este un sos indonezian provenit din insula Java, care, și el, s-a strecurat cu talent în bucătăria internațională. Pe lângă ardeii ochi-de-pasăre sau cayenne, se mai adaugă ghimbir, ceapă și pastă de creveți.

V-am făcut poftă?

Citește și: Cum e să mănânci cel mai iute ardei iute din lume

The post Descoperă sosurile picante din bucătăriile lumii appeared first on Chili Pepper.

Ce este coriandrul

Coriandrul este, așadar, un condiment produs din semințele rotunde și maronii ale plantei de coriandru (Coriandrum sativum), membră a familiei în care vedeta principală este pătrunjelul. Cuvântul coriandru definește, practic, întreaga plantă: frunzele, tulpina, semințele.

Dar, când aduc vorba despre coriandru, majoritatea oamenilor se referă la condimentul produs din semințele plantei. Frunzele acesteia sunt numite cilantro, termen care provine din denumirea spaniolă pentru coriandru. Sau, pătrunjelul chinezesc. Rădăcinile de coriandru apar și ele în bucătărie, ca adaos picant în curry-urile thailandeze. Coriandrul crește peste tot pe glob, fiind o plantă foarte răspândită.

Originile coriandrului

Se cunosc puține lucruri despre originile plantei de coriandru. În general, se consideră că e o plantă nativă din zona mediteraneeană și din regiunile Europei de sud-vest. Experții spun că ea se utilizează încă de acum peste 7000 de ani, iar referințe despre coriandru se găsesc în scrierile sanscrite, dar și în semințele care se puneau în mormintele egiptene.

Coriandrul e menționat chiar și în Vechiul Testament, când mana trimisă de evrei deasupra Egiptului e descrisă ca fiind asemănătoare cu semințele de coriandru. Coriandrul a fost una dintre primele plante cultivate de colonialiștii din America în Massachussets, în vreme ce francezii din secolul 17 foloseau coriandru distilat pentru a produce un tip de lichior. Astăzi, coriandrul se cultivă în multe țări din regiunile tropicale și subtropicale, fiind folosit în preparate din întreaga lume.

Ce gust are coriandrul

Semințele de coriandru au o aromă plăcută, de lămâie, combinată cu una florală. Aroma seamănă foarte tare cu cea a chimionului, cele două condimente regăsindu-se des împreună în diverse rețete. Frunzele plantei și semințele ei au gusturi total diferite și nu se pot înlocui unele pe celelalte. Cilantro proaspăt are un gust picant, înțepător, multora părându-li-se că are o încărcătură de… săpun.

Cum să gătești cu coriandru

Semințele întregi se folosesc uneori la murături sau saramuri. De regulă, semințele de coriandru se prăjesc și se macină înainte de utilizare, altfel ele vor avea o textură destul de tare pentru a fi mestecate. Coriandrul măcinat e folosit pe post de condiment în preparate precum curry sau în cele la cuptor. Pentru a avea coriandru măcinat, prăjește-l uscat într-o tigaie sau în cuptor, la temperaturi joase, apoi râșnește-l.

Iar când ai rețele cu coriandru, citește-le cu atenție. Dacă ți se indică să adaugi un mănunchi de coriandru sau să toci coriandrul, scoțând semințele, atunci e clar că se referă la frunzele proaspete de coriandru.

Coriandrul măcinat se pune în supe, tocane, preparate vegetariene și cu carne. Este parte integrantă a amestecurilor de condimente din India, Orientul Mijlociu și Africa.

Cu ce poți înlocui coriandrul?

Dacă nu ai la dispoziție coriandru, acesta se poate înlocui cu cantități similare de chimen, chimion, fenicul sau o combinație din toate trei. Când trebuie să convertești măsurile, înlocuiește fiecare linguriță de boabe de coriandru cu ¾ de lingurință de coriandru măcinat.

De unde cumperi coriandru

Găsești coriandru boabe și pudră/măcinat în orice supermarket. Dacă nu folosești foarte des, e bine să cumperi semințe, să le prăjești și să le macini atunci când urmează să utilizezi  coriandru într-o rețetă. Boabele măcinate își pierd rapid calitățile. Dacă le cumperi vărsate, asigură-te că au fost spălate în prealabil. După spălare, ele sunt lăsate la uscat la soare sau în cuptor, la foc mic.

Când cumperi frunze de coriandru, verifică-le să aibă o culoare verde deschis, fără pete galbene și fără semne de ofilire.

Cei care au grădini iau în considerare să planteze coriandru. O plantă anuală, care se bucură de sol argilos și de mult soare și care trebuie plantată în aceeași perioadă cu pătrunjelul. La maturitate vei recolta atât semințele cât și frunzele.

Cum depozitezi coriandrul

Boabele de coriandru și coriandrul măcinat se păstrează în recipiente bine închise, departe de lumină și căldură.

Frunzele de coriandru nu rămân proaspete mult timp și trebuie păstrate în frigider. O metodă este să le pui într-o punguță de plastic sigilată, pe care s-o ții în compartimentul de legume. Poți să și congelezi coriandrul.

Beneficiile pentru sănătate ale coriandrului

Coriandrul e utilizat în medicina tradițională în tot felul de leacuri pentru stomac. Uneori se pune în ceaiuri care se beau pentru rezolvarea problemelor legate de constipație. S-au făcut și se fac unele studii pentru a se vedea dacă are efect în privința diabetului. Frunzele de coriandru conțin fibre și fitonutrienți, în vreme ce semințele au mici cantități de calciu, potasiu, magneziu și fosfor.

De asemenea, coriandrul e bogat în vitaminele A, C și K și este antioxidant, fiind important pentru sănătatea ochilor, dinților și pielii, pentru buna reproducere a celulelor și pentru buna funcționare a sistemului imunitar.

Citește și: Condimentele – ghid de utilizare

The post Totul despre coriandru. Lucruri interesante despre planta ierboasă considerată și condiment appeared first on Chili Pepper.

1 Maioneză // Statele Unite

Timp de mulți ani, ketchup-ul (care este de origine asiatică) a fost condimentul cel mai folosit în S.U.A. În ultima perioadă, însă, americanii au declarat maioneza drept noua regină a sosurilor.

Probabil că acest lucru se datorează creșterii popularității ouălor umplute sau a sandwich-urilor de casă. Oricum ar fi, maioneza s-a raspândit în întreaga țară neobișnuit de repede, începând cu anul 2013. Sosul cu gust de ou își are rădăcinile în Franța sau Spania – invenția lui încă fiind disputată de cele două țări.

2 Salsa // Mexic & America de Sud

Încă din anul 3000 î.H, aztecii au amestecat chili cu roșiile. De-a lungul mileniilor care au urmat, rețetele au devenit ceva mai complicate, iar conchistadorii au numit acest amestec „salsa”. Fiind precursorul multor sosuri picante din America, versatilitatea acestuia (când vine vorba de gustul picant și consistență) atrage invariabil foarte multă lume.

3 Sosul brun // Marea Britanie și Irlanda

Marca populară este HP, dar sosul brun de la oricare alt brand e la fel de delicios, atâta timp cât e servit cu pește pane și cartofi prăjiți (celebrul preparat fish & chips). Sosurile brune pot fi dulci sau acrișoare și se aseamănă mult cu sosurile pentru friptura americană. Au o varietate de utilizări în multe mâncăruri savuroase, așa că nu e de mirare dacă găsești o sticlă în orice gospodărie din Marea Britanie.

4 Sosul de banane // Filipine

Când Statele Unite a început să-și pună amprenta asupra Filipinelor, la mijlocul secolului al XX-lea, ketchup-ul s-a răspândit rapid în întreaga națiune. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ketchup-ul de tomate era, însă, o raritate. Din moment ce roșiile erau greu de găsit în arhipelag, s-a inventat un sos de banane, cunoscut sub numele de ketchup de banane.

Acesta este adesea vopsit în roșu pentru a imita aspectul clasic al ketchup-ului. Dulceața sosului de banane îl diferențiază de sosul de tomate, cu toate că împărtășește multe dintre utilizările sale.

5 Vegemite // Australia

Britanicii au avut inițial monopol asupra unei substanțe ușor sărată, pe nume Marmite. Cu toate acestea, în 1923, Cyril Callister a recreat rețeta, adăugând mai multă vitamina B și sodiu.

Acest condiment lipicios, potrivit pentru micul dejun, este făcut din drojdie de bere și este considerat ca având origini australiene din clipa în care a fost introdus în porțiile oferite soldaților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 2015, australienii au început să folosească Vegemite pentru a crea alcool. Ulterior, guvernului i s-a solicitat limitarea vânzării.

6 Harissa // Tunisia și Africa de Nord

Când spaniolii au adus ardeiul iute în Tunisia, în secolul al XVI-lea, habar n-aveau că urmau să intre în istoria condimentelor. Deși gustul variază, dacă te deplasezi prin Africa de Nord, această pastă de chili are întotdeauna un impact major și o consistență incredibilă, fiind deosebit de aromat și nelipsit de la orice masă nord-africană.

7 Wasabi // Japonia

Datează din secolul al X-lea și, de atunci, wasabi-ul a dat o nouă savoare bucătăriei japoneze. Planta face parte dintr-o familie care include hreanul și muștarul. Ca să prospere, are nevoie de apă rece și proaspătă, cu un echilibru de minerale. Din această cauză, producția de wasabi e rară.

Popularitatea wasabi-ului dincolo de Japonia a adus multe condimente alternative făcute (în mare  parte) din hrean și coloranți alimentari verzi. Wasabi-ul authentic se strică în termen de 15 minute de la preparare, astfel că tradiția este de a-l servi sub sushi, pentru a-și păstra aroma.

8 Ajvar // Serbia

Această așa-numită „salsa sârbească” este servită în toate națiunile balcanice ca preparat sau ca aperitiv. Numele de ajvar diferă, dar pasta de ardei roșu este întotdeauna de încredere. O poți combina cu un preparat cu carne fierbinte sau o poți servi ca un aperitiv rece: va fi mereu pe placut papilelor tale gustative. Pentru că, nu-i așa?, ai mâncat de multe ori… zacusca.

9 Chutney // India

De mii de ani, chutney-ul a fost un adaos de neînlocuit, care poate îndulci sau condimenta orice mâncare, în funcție de rețeta folosită. Brahmanii au descoperit puterile de conservare ale condimentelor și au început să le amestece cu diferite fructe și legume. Britanicii au dus în cele din urmă chutney-ul dulce în UK, în Africa și în Caraibe. Dar chutney-ul indian este cel mai complex atunci când vine vorba de aromă și textură.

10 Sriracha // Thailanda

Originile acestui sos atât de iute (unul dintre cele mai apreciate din lume) poate provoca controverse, având în vedere importanța sosului sriracha în bucătăria vietnameză – în special în prepararea mâncării pho, precum și a popularei versiuni produse de vietnamezul american David Tran, de la Huy Fong Foods. Cu toate acestea, originea reală a srirachei este thailandeză.

Făcut din pastă de ardei iute, oțet distilat, usturoi, sare și zahăr, cuvântul sriracha vine de la numele orașului din care își trage originea acest sos – Si Racha (sau Sri Racha) din Thailanda.

11 Sos Hoisin // China

A nu fi confundat cu sriracha. Sosul hoisin adaugă un gust dulce, sărat şi iute la orice fel de mâncare. În esență, este un sos de barbeque chinezesc (specific cantonez), aflându-se la intersecția dintre sosul brun și sosul picant. Rața Peking s-ar simți dezbrăcată fără o manta sănătoasă de sos de hoisin.

Citește și Condimentele – ghid de utlizare

The post 11 sosuri populare în întreaga lume appeared first on Chili Pepper.

Sarea roz de Himalaya

Această sare pură e colectată manual și conține 84 de elemente, minerale și metale diferite. E cunoscută pentru proprietățile ei curative și se folosește pe scară largă în… spa-uri sau centre de frumusețe, pentru tratamente corporale. este ideală însă pentru toate tipurile de preparate.

Sarea gri atlantică

Sarea roz de Hawaii

Cu tenta ei specială datorată lutului, această sare e ideală pentru cărnurile la rotisor sau pentru peștele la grătar. De asemenea, se sfărâmă și se amestecă împreună cu ierburile aromatizate.

Sarea neagră de mare Hawaii Hiwa Kai

Conține carbon vegetal și are o acțiune depurativă pentru sistemul digestiv. E perfectă pentru pește și e deseori folosită în gastronomia de lux, pentru efectul decorativ. Există, de asemenea, și o sare de Hawaii verde, care se mixează cu frunze de bambus și care dă preparatelor o aromă condimentată.

Sare de mare afumată Yakima

E o sare integrală din regiunea Yakima, statul american Washington, faimos pentru livezile de mere, al căror lemn e folosit pentru a afuma sarea. Care e foarte bună pentru toate tipurile de grătare, în special cele de porc și carne albă. Altfel, sunt multe tipuri de sare afumată, cu diferite arome.

Sarea Maldon

Această sare englezească sub formă de fulgi este foarte iubită de către chefi, fiind foarte bună pentru a da preparatului o tușă specială. Venind sub formă de cristale, se topește ușor în gură și folosirea ei asigură efecte contrastante. Merge foarte bine cu… ciocolată.

Sare balineză

O altă sare cu formă bizară – fulgi piramidali – unică în lume. Provine din Oceanul Indian, din jurul insulei Bali, și e perfectă pentru a da mâncării atât savoare cât și o textură crocantă.

The post Tipuri de sare – la ce le folosim appeared first on Chili Pepper.

Ierburile aromatice

Majoritatea ierburilor se găsesc atât proaspete cât și uscate și pot fi folosite în ambele forme. Frunzele sau părțile verzi ale unei plante sunt considerate ierburi, în timp ce semințele, rădăcinile și cojile sunt catalogate drept condimente. Unele plante sunt folosite în industrie ca sursă pentru ambele categorii.

Ierburile proaspete sunt excelente pentru ornat. Ele asigură un gust îndrăzneț, au importante calități aromatice și merg perfect cu preparatele coapte sau gătite sote. Poți și să le tai și să le adaugi în procesul de gătire. Un exemplu ar fi cartofii cu rozmarin. Yum!

Poate fi dificil să crești tu singur plantele. O excepție ar fi menta, care este ușor de îngrijit. Dar în cazul plantelor aromatice poți să cumperi de la magazin tot ce este proaspăt și să le depozitezi în punguțe cu închidere tip zip. Mai poți și să pui plantele într-un prosop din hârtie: pătrunjelul, coriandrul și busuiocul se păstrează bine cu această metodă.

Când vine vorba de condimentele uscate, pe acestea le poți folosi în preparatele pe care le gătești cu ulei sau unt. De ce? Pentru că astfel ele își vor lăsa aroma atât în apă, cât și în uleiul din mâncare. Nu uita să strivești un pic condimentele între degete pentru a le „trezi” . Poți chiar să le zdrobești folosind un mojar cu pistil.

Poți folosi o cantitate mai mare dacă este vorba de ierburi uscate, deoarece nefiind proaspete, acestea își pierd din proprietăți și aromă. Față de busuioc, oregano și salvie, rozmarinul și cimbrul sunt mai aromate.

Și nu uita că este foarte important să guști constant din preparate, atunci când gătești!

Condimentele

Condimentele sunt mai mereu folosite în forma lor uscată. Ele se găsesc întregi (piper negru, nucșoară, fâșii de scorțișoară, diverse semințe și unele rădăcini) sau sub formă de pudră. Condimentele au arome mult mai puternice decât ierburile și au note diferite. Este important să le depozitezi la loc ferit de razele soarelui, aer, umezeală și căldură, pentru că astfel vor ține mai mult. De asemenea, ele trebuie păstrate în recipiente cu capac ermetic.

Cele pe care le folosești mai des și se termină mai repede pot fi ținute și în condiții „mai proaste”.

Să le luăm pe rând:

1 Ienibaharul

Pimentul, piperul jamaican, allspice sau, așa cum s-a împământenit pe la noi, datorită influențelor turcești – ienibaharul, poate fi găsit întreg (arată întocmai ca piperul negru, dar este mai mare) sau, ce mai adesea, sub formă de praf. Se aseamănă la gust cu nucșoara și scorțișoara și este extrem de aromat. Chinezii îl denumesc ”condimentul cu o sută de arome”.

Ienibaharul este potrivit pentru carnea de vită, poate fi integrat în amestecul de condimente pentru curry și are un gust deosebit în preparatele care conțin mere. Reține că acest condiment este foarte puternic, de aceea este indicat să pui treptat, gustând pe parcurs.

2 Busuiocul

Busuiocul se găsește atât uscat cât și proaspăt. Dintre toate variantele de aromă, cel mai popular este busuiocul dulce, care are o aromă dulceagă, îndrăzneață și ușor înțepătoare, uneori mentolată.

Busuiocul proaspăt este foarte pretențios. Odată ce îl tai, trebuie să ai mare grijă cum îl păstrezi. Cea mai bună metodă este să înfășori codițele într-un prosop din hârtie și să pui totul într-o pungă cu zip. Mulți preferă să îl congeleze.

Busuiocul uscat pare a fi o alegere mai inspirată. Cel proaspăt poate fi foarte scump și este greu de crescut. Când urmezi o rețetă și folosești busuioc uscat, reține să pui mai mult.

Busuiocul merge foarte bine cu roșii, brânză și cu carne de porc. Este ingredientul principal din pesto și este folosit în preparatele Mediteraneene și Asiatice. Oferă un gust incredibil pastelor. De asemenea, merge foarte bine cu cartofi și ardei.

3 Foile de dafin

Foile de dafin se găsesc proaspete dar cel mai adesea sunt comercializate sub formă uscată. Cele proaspete prezintă o aromă mai slabă, care se aseamănă cu cea de oregano.

Foile de dafin sunt cel mai adesea folosite în supe și tocănite. Ele mai pot fi strecurate și în câteva antreuri. Acest condiment este foarte folosit în bucătăriile cubaneze și franțuzești fiind un ingredient de bază pentru supele de mazăre, de pildă.

Nu uita să scoți frunzele când servești preparatele respective pentru că acestea au un gust nu tocmai plăcut!

4 Cardamonul

Acest condiment are o aromă dulce-iute de care nu te vei putea sătura. Doar mirosind cardamonul te vei simți ca și cum ai mânca un bol întreg din mâncarea preferată.

Cardamonul poate fi găsit sub două forme: verde și negru. Atât cel verde, cât și cel negru se găsesc sub formă de boabe sau pudră. Cel verde este mai ușor de găsit, eventual la orice supermarket.

Mulți experți în domeniul gastronomic afirmă că acest condiment este mai bun în varianta de praf. Pentru persoanele mai leneșe este excelent. Poate fi păstrat într-un borcan și folosit la nevoie. Atât timp cât cumperi cardamon de calitate, nu vor exista probleme.

Cardamonul este folosit din abundență în preparatele cu specific indian (mai ales în curry) și în produsele coapte, cu orice fel de specific. Este de asemenea și ingredientul principal al ceaiului negru iar cafeaua cu cardamon e delicioasă.

5 Ardei roșu, chili, piper roșu pudră, pudră de chili

Folosim frecvent condimentele amintite mai sus. Ardeiul roșu este foarte des întâlnit în magazine. Dacă simți nevoia să folosești un condiment cu adevărat iute în mâncarea ta, ardeiul roșu este cea mai bună idee.

Te sfătuim să ai mereu la îndemâna ardei chili uscat, deoarece el adaugă culoare, gust și iuțeală preparatelor. Taie capătul ardeiului, scoate semințele, apoi feliază subțire. Ardeii se vor rehidrata în timp ce vor fierbe în mâncare. Cel mai adesea, sunt folosiți în mâncărurile ce conțin multe legume. Ardeii chili uscați sunt foarte ieftini.

Pudra de chili este perfectă dacă alegi un preparat cu specific cubanez, mexican, spaniol sau indian. Este minunată, de pildă, în carnea de vită pentru taco.

6 Coriandrul și cilantro

Cilantro înseamnă coriandru, dar ca să facem diferența: când spunem cilantro, ne referim la frunzele plantei. Când spunem coriandru, ne referim la semințele ei. Americanii sunt cei care fac o distincție clară între cele două, prin urmare intrăm în acest joc.

Cilantro se poate folosi în salsa, tortilla, supe, curry, etc. și echilibrează dulceața provenită de la roșii sau ceapă.

De ținut minte că acest condiment își schimbă gustul într-un mod neplăcut dacă este gătit prea mult. Prin urmare, adaugă-l la final sau lasă-l natural, nefiert.

Coriandrul poate fi folosit în pudra de curry. Când este combinat cu oregano uscat și adăugat peste carnea de porc, rezultatul este de-a dreptul divin. Gustul este ușor picant și poate fi folosit în preparate indiene, cubaneze și mexicane.

7 Scorțișoara

Avem batoane de scorțișoară sau scorțișoară sub forma de pudră. Scorțișoara este dulce, picantă și extrem de aromată. Acest condiment merge bine cu mere, carne de vită, ciocolată, curry și preparate picante. Este foarte folosită în patiserie. Putem aroma ceaiurile sau cafelele folosind scorțișoară.

8 Cuișoarele

Cuișoarele se găsesc uscate, întregi sau sub formă de pudră. Putem asemăna aroma cuișoarelor cu cea a scorțișoarei. Cuișoarele pudră sunt folosite în curry și în produsele coapte, iar cele întregi în aromarea cărnurilor, legumelor și deserturilor. Cuișoarele întregi trebuie scoase atunci când preparatul este servit.

Nu este indicat să pui prea mult de la început. Adaugă puțin și treptat.

9 Chimion

Chimionul se găsește sub formă de pudră sau semințe întregi. Gustul său nu poate fi comparat cu nimic altceva. Putem folosi varianta praf în supe, curry, la fasole, etc. Semințele de chimion sunt excelente dacă le lași un pic la macerat în ulei de măsline sau în unt.

10 Pudra de curry

Când folosești pudra de curry, înveți că aceasta nu este niciodată la fel. Experiența diferă de la rețetă la rețetă. Poți cumpăra pudră de curry de-a gata făcută sau o poți face singur.

Ingredientele folosite pentru pudra de curry sunt: Curcumă / Chimion / Coriandru/ Cardamom / Scorțișoară / Ghimbir / Usturoi / Pudră de chili

Pudra de curry se folosește pentru asezonarea cărnurilor, în rețetele ce includ fasole boabe și legume. Recomandarea e ca de fiecare dată să folosești altă variantă de pudră de curry. De obicei se folosesc cantități egale de chimion, coriandru și pudră de chili (câteva lingurițe din fiecare) și jumătate de cantitate de curcumă, scorțișoară, ghimbir și scorțișoară cu coriandru. Acest mix îl poți încerca foarte repede cu cartofi, ceapă și conopidă.

11 Mărarul

Mărarul trebuie folosit cât este proaspăt. Îl poți cultiva chiar tu într-un ghiveci în bucătărie. Are o aromă deosebită și va fi o “plantă ornamentală” inedită. Cel uscat, la pliculețe, nu este atât de rău, dar nici pe departe la fel de aromat precum cel proaspăt.

Mărarul merge excelent cu lămâia, peștele, oțetul și cartofii.

12 Ghimbirul

Ghimbirul se găsește proaspăt (ca rădăcină) sau uscat (sub formă de pudră). Îl poți ține în borcane mici și este foarte versatil. Ghimbirul este picant și dulce. Când este proaspăt, interiorul este fibros.

Ghimbirul dă un plus de gust brioșelor, fursecurilor din unt, curry-ului, etc. Ghimbirul pudră este folosit în prepararea pudrei de curry și în alte mix-uri de condimente și este folosit foarte des la produsele coapte. Pentru a-l păstra proaspăt pentru mai mult timp, îl poți tăia imediat după ce l-ai cumpărat și băga la congelator. Odată congelat, el poate fi folosit la fel de bine că înainte.

13 Menta

Menta adevărată nu se compară cu aroma bomboanelor pe care le consumi în viața de zi cu zi.  Aroma ei este mai proaspătă, mai puternică și mai dulceagă și poate diferi de la plantă la plantă. Uneori aduce a lămâie, alteori este mai dulce, mai „caldă”, sau mai picantă.

E de preferat menta proaspătă în detrimentul celei uscate, care își pierde mult din aromă. În plus, menta este foarte ușor de crescut în casă:  se înmulțește cu o viteză năucitoare și este ușor de îngrijit.

Menta poate fi folosită în multe feluri: în humus, în ciocolată, în băuturi alcoolice, în salatele de fructe, la asezonat carnea, etc. Ea are calitatea de a intensifica aromele celorlalte ingrediente din preparat, deci atenție la cantități!

14 Nucșoara

Nucșoara se găsește și ea în două variante: pudră și întreagă. Cea întreagă este considerată a fi mai bună.

Nucșoara este un condiment puternic și dulce, folosit în sosurile pe bază de brânză. Este, de asemenea, folosită în produsele de patiserie. La fel ca și în cazul celorlalte condimente prezentate, ea trebuie adăugată treptat, puțin câte puțin.

15 Oregano

Oregano are un gust incredibil atunci când este proaspăt, dar nu vei simți o mare diferență nici dacă îl cumperi uscat (doar dacă alegi cea mai bună calitate).

Este folosit preponderent în preparatele specifice bucătăriilor grecești, italiene, mexicane și cubaneze. Majoritatea oamenilor știu de oregano deoarece l-au încercat în pizza și paste. Dar se pot face mult mai multe cu el!

Oregano este excelent în preparatele cu legume, cu carne de vită, în sosuri, cu pește, etc. Dacă vrei ceva mai deosebit, poți încerca cu parmezan și fasole albă. Pe cel uscat îl poți folosi în sosul de roșii pentru lasagna. Combină cu lămâie, usturoi și ulei de măsline, marinează carnea de vită în mixtura obținută și vei ajunge în Rai.

16 Paprika

Paprika e un condiment ce poate fi dulce sau picant. Are culoare roșie și este folosit atât pentru această nuanță, cât și pentru savoarea pe care o oferă. Ir primul preparat la care te gândești atunci când vine vorba de paprika, este gulașul unguresc.

Dar Paprika este la fel de bun și pe cartofi la cuptor, în supe, salate, sau în toppinguri cremoase.

Cineva era de părere că paprika face diferența între un burger obișnuit și unul delicios. Trebuie doar să presari un pic din acest condiment roșiatic peste carne înainte de a o rumeni pe grătar.

17 Pătrunjelul

Pătrunjelul este cu siguranță cea mai faimoasă plantă folosită de către bucătari. Frunzele lui pot fi ondulate sau drepte. Are un gust proaspăt și merge cu orice preparat, picant sau gras. Mai poate fi folosit și în compoziția sau ornarea sosurilor sau supelor, fiind, totodată, o garnitură versatilă.

Poate fi găsit și uscat iar această formă o poți folosi când prepari orezul. Adaugă unt, sare, piper și pătrunjel din abundență. Simplu și gustos.

Poți presara pătrunjel pe aproape orice preparat pentru a-i îmbunătăți gustul. De la curry, la orice conține roșii. Preparate grase, cu lămâie, cu usturoi sau cu pește.

Pe lângă toate acestea, pătrunjelul este și foarte ușor de depozitat. El se păstrează bine pus în frigider, utilizând metoda cu prosopul de hârtie și punga cu fermoar. Îl poți păstra în aceste condiții pentru câteva săptămâni.

18 Piperul

Acesta se găsește și el tot în două variante: boabe sau pudră. Majoritatea oamenilor folosesc din abundență piperul pudră. Trebuie menționat că piperul întreg are totuși câteva calități în plus. Este mai aromat iar tentele lui sunt mai “calde”. Piperul este de patru tipuri: roz, negru, alb și verde. Îl poți găsi exclusiv în aceste variante sau în combinații.

Din punct de vedere al iuțelii, piperul alb și cel negru sunt cele mai puternice soiuri, urmate de cel roz și apoi de cel verde.

Piperul negru arată cum îl știm noi din cauza faptului că este uscat la soare. Cel alb este exact aceeași specie cu cel negru. Acestuia i se îngăduie să mai stea în interiorul plantei. De asemenea, piperul alb este decojit de partea “neagră”. Piperul roz este uscat prin înghețare, se consideră că acesta nici măcar nu este un sortiment valid de piper.

Piperul verde se găsește cel mai adesea în borcănașe cu lichid special. Uneori (rar) îl poți găsi și uscat.

Nu vrem să vorbim despre piperul pudră, un bucătar adevărat nu-l folosește.

19 Rozmarinul

Rozmarinul este excelent și uscat și proaspăt. Cel proaspăt are o aromă asemănătoare pinului. Singura problemă pe care o putem remarca în legătură cu rozmarinul uscat este aceea că dacă găsești o bucată în mâncare, aceasta este foarte tare și te poate răni. Poți evita apariția bucăților mai mari mărunțind rozmarinul între degete în timp ce îl pui în mâncare.

Rozmarinul proaspăt este divin în supe sau soteuri dar nu uita să îl scoți la final. Mulți oameni îl mai folosesc si când pun carnea pe grătar pentru a-i da o aromă deosebită. Rozmarinul este fenomenal când este combinat cu cartofi. Ai încercat să faci vreodată cartofi cu unt și rozmarin? De asemenea, rozmarinul este bun în combinație cu orice legume. Iar dacă vrei să faci totul și mai special, combină rozmarinul cu sare de mare.

20 Șofranul

Șofranul este cel mai scump condiment. Dar nu trebuie să te îngrijorezi pentru că nu vei folosi decât foarte puțin de fiecare dată. Folosit în preparatele dulci, le va echilibra aroma.

Șofranul are nuanță portocaliu-roșiatică, iar când este adăugat în anumite preparate, el va da o culoare gălbuie superbă. Cel mai adesea este folosit la pește sau la orez. Este condimentul principal pentru paella. Îl mai poți folosi și la pui.

Nu ți-am recomanda să îl cumperi sub formă de pudră. De cele mai multe ori producătorii îl amestecă cu alte condimente și susțin că este șofran pur. Greșit!

21 Salvia

Salvia se găsește atât uscată cât și proaspătă. Cea proaspătă are frunzele verde închis, în timp ce varianta uscată se găsește mărunțită.

Salvia are o aromă foarte puternică, tocmai de aceea îți recomandăm să o adaugi cu mare grijă. Cel mai bine merge în preparatele ce conțin brânză sau legume. Frunzele proaspete sunt de zeci de ori mai bune când sunt un pic prăjite în ulei de măsline sau unt.

22 Cimbrul

Cel mai adesea, vei găsi acest condiment sub formă uscată dar dacă vei căuta cu atenție îl vei putea găsi și proaspăt. Aroma lui aduce mult cu cea a rozmarinului. Ca să fim mai exacți, cimbrul este undeva între rozmarin și salvie. Și, la fel ca busuiocul, există și varianta lămâioasă.

Cimbrul merge bine cu orice legume. Este excelent și în sosurile pe bază de unt. Îl poți adăuga când faci mâncare de fasole boabe dar nu uita să adaugi multă ceapă la ea!

23 Curcuma/Turmericul

Curcuma, cunoscută și sub denumirea de turmeric, are o culoare portocalie, o aromă picantă și este adăugat în pudra pentru curry datorită nuanței pe care o oferă. Mulți bucătari adaugă acest condiment în supe și sote-uri pentru a le da culoare.

Curcuma mai este folosită ca înlocuitor al șofranului în fast food-uri și ca bază pentru coloranții alimentari.

The post Condimentele – ghid de utilizare appeared first on Chili Pepper.

Iute de Doamne Ferește este, după cum îl descriu ”autorii”, primul sos iute iscat vreodată în România, pricina apariției lui fiind plictiseala autorilor de ketchup băștinaș, ce li s-a înfățișat la masă în cele mai înșelătoare chipuri. Adică exact ce spuneam la început. Îl poți comanda (laolaltă cu muștarurile) de aici, la prețul de 100 de lei.

Foto: doamnefereste.ro

The post Iute de Doamne ferește! appeared first on Chili Pepper.