În Italia, osteria este un restaurant mic, poate chiar de familie, cu un meniu simplu și făcut din suflet. Așa se întâmplă și la Osteria Zucca, un restaurant cu specific italian, din centrul Bucureștiului. Situată într-o casă veche, cu o parcare special pentru clienți, ceea ce este o reală bucurie în Capitală, Osteria are o atmosferă de familie, unde clienții vechi aleg să vină în tihnă, iar cei noi descoperă un meniu ca pe coastele Mediteranei.
Despre Osteria Zucca
Deschis în urmă cu doi ani, restaurantul are o intimitate care nu trădează cele 80 de locuri disponibile, datorită compartimentării pe camere și separeuri. Atât de decorul lui, cât și de meniu s-au ocupat înșiși proprietarii. Restaurantul a fost certificat de Accademia Italiana della Cucina, care a descoperit în preparatele de aici o fărâmă din inima Italiei și din respectul ei pentru mâncare.
Despre meniul Osteriei Zucca
Meniul este coordonat de chef Luminița Buloi și este împărțit ca în toate localurile cu specific italian, în antipasti, adică antreuri, primi, adică paste, la care se adaugă risotto, iar apoi felurile principale, împărțite pe pește, carne făcută la grătar și alte mâncăruri cu caracter bogat, dar și garniturile și salatele. Și cum unui restaurant italian nu îi stă bine fără un cuptor de pizza, el există și aici și încântă papilele cu preparate aburinde.
80% din ingredientele folosite sunt de origine italienească, inclusiv făina pentru pizza și Nutella pentru deserturi, dar și pastele, toate având alt gust decât cele existente pe piața românească. Produsele perisabile, însă, precum legumele sau peștele, sunt cumpărate zilnic din București. Și meniul de vinuri este împărțit atât în cele de origine autohtonă, cât și cele importate din Italia, satisfăcând gusturile tuturor clienților. Vedetele meniului sunt supa de fructe de mare, caracatița și bistecca fiorentina. Pizza cea mai cerută este quatro stagioni, iar dintre paste, cele mai apreciate sunt cele cu trufe și cele cu fructe de mare. Din desert, evident că nu putea lipsi tiramisu, însă vedeta este tortul casei, denumit tortul passion, făcut cu mascarpone și dulceață de caise, iar tarta cu Nutella și pară este o plăcere pentru cine o comandă.
Adaugă un comentariu