În primul weekend al lunii octombrie, Lux Garden Hotel & Resort devine, încă o dată, scena unei incursiuni gastronomice de excepție. Cea de-a treia ediție Azuga Under the Stars, desfășurată sub patronajul Confhospitality, Confindustria România și Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest, în colaborare cu Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București, reunește patru maeștri ai artei culinare, într-o colaborare rară, o veritabilă cină-spectacol ce va avea loc pe 3 octombrie.
De această dată, chef Marco Favino, gazda evenimentului și partenerul gastronomic al Lux Garden Hotel, îl are alături pe chef Samuele Di Murro – cel care conduce bucătăria restaurantului San Giorgio din Genova, distins, și în acest an, cu o stea Michelin. Lor li se alătură două figuri emblematice ale lumii patiseriei contemporane: pastry chef Emilia Maxim, recunoscută pentru compozițiile sale elegante, construite cu precizie și sensibilitate, și pastry chef Anita Di Liberto, ale cărei creații reflectă influența formării sale italiene și experiența dobândită în restaurante premiate de Ghidul Michelin.
Împreună, cei patru vor concepe o experiență culinară unică – o cină la opt mâini în care gastronomia italiană este reinterpretată cu produse românești de terroir, dând naștere unui dialog savuros între culturi și tradiții.
Stilul culinar al lui Samuele Di Murro este marcat de inovație și de o subtilă reinterpretare a preparatelor tradiționale liguriene. Cu sensibilitate și tehnică impecabilă, el combină ingrediente locale cu metode moderne, oferind preparate memorabile prin expresivitate și echilibru.
Seara va debuta cu un moment de aperitivo, în care invitații vor descoperi patru gustări cu personalitate: focaccia cu lapte, burrata și coppa di testa, gnocco prăjit cu păstrăv afumat și gelatină acidulată, pâine cu smântână acidulată și caviar, dar și ardei dulce-acrișor cu sos de anșoa și leuștean.




Acestea vor fi urmate de un antipasto cu tartar de vită, demi-glace de măduvă, trufe și leuștean, apoi un risotto onctuos, în care se întâlnesc spanacul, morchella și brânza de burduf. Al patrulea fel aduce în prim-plan un raviolone generos, umplut cu guancia de vită gătită lent, completat de gălbiori și măcriș, urmat de felul principal – pancetta de porc fondantă, cu dovleac copt, hrean și ceapă dulce-acrișoară.
Desertul se conturează în două timpi, semnați de Anita Di Liberto și Emilia Maxim: mai întâi, un sorbet revigorant de citrice cu Aperol, menit să reîmprospăteze simțurile, urmat de o creație în trei registre – caramel, cafea și pralinat – care încheie seara cu o notă elegantă, alături de o selecție de mici deserturi rafinate și surprinzătoare. Team Fresh HoReCa, distribuitor de fructe și legume de cea mai înaltă calitate, susține din nou acest eveniment, în calitate de partener.
Vinurile alese provin din gamele premiate, ale două crame de prestigiu, Crama DeMATEI din Dealu Mare și Fiore – Azienda Agricola din Puglia, iar apele fine dining Acqua Panna și S. Pellegrino vor însoți parcursul culinar, completând experiența gastronomică. Aperol, Campari, Courvoisier și Crodino completează experiența cu cocktailuri faimoase care se îmbină perfect cu savoarea preparatelor, într-un pairing vibrant, plin de culoare și rafinament.
Pachetul dedicat acestei ediții Azuga Under the Stars include: cina la opt mâini (aperitivo și meniu în șase feluri, cu pairing de băuturi), cazare pentru două persoane cu mic dejun inclus, acces la spa și parcare subterană, precum și invitație la petrecerea exclusivistă de final. Tarifele pornesc de la 390 euro și variază în funcție de tipul camerei, până la 520 euro pentru Lux Garden Suite.
Adaugă un comentariu