julie & julia
Ponturi

7 filme despre mâncare la care să te uiți în perioada pandemiei

Nefericita perioadă a pandemiei, pe care suntem nevoiți să o parcurgem, ne aduce în situația, la fel de nefericită, de a nu mai ieși din casă decât pentru cazurile strict necesare. Întrebarea pe care ne-o punem este cum ne umplem timpul? Fiecare dintre noi își pune creativitatea la-ncercare, iar una dintre primele zone spre care ne îndreptăm este, desigur, cea culinară.

Izolarea forțată la domiciliu ne poate stârni dorința de a găti, singuri sau împreună cu membrii familiei. În același timp, însă, ni se aprinde și pasiunea cinefilă. Două lucruri care se pot îmbina privind la filme ce au ca temă gastronomia. Sunt multe, unele dintre ele sunt simpatice și, pe lângă bucuria de a le viziona (sau de a le revedea) pot naște idei numai bune de aplicat în propria bucătărie. Așadar, am selectat 7 filme pe teme gastronomice, la care să te uiți în perioada pandemiei:

Tampopo (1985)

Cu: Ken Watanabe, Tsutomu Yamazaki. Notă imdb.com: 7,9

Ramenul e din ce în ce mai popular peste tot în lume, am ajuns să-l preparăm și în România (iată o idee, mai ales că nu e greu!), așa că, plecând de la acest fel de mâncare japonez îți recomandăm unul dintre cele mai bune filme produse de cinematografia din Țara Soarelui Răsare. Care, întâmplător, e o comedie, dar în egală măsură este și ceea ce se poate numi un film cult.

Tampopo spune povestea a doi lăptari camionagii, care se chinuie să ajute un restaurant să facă un ramen mai bun. Filmul împrumută multe elemente din western-urile spaghetti ale anilor ’60, stârnind zâmbete și avându-l în prim-plan pe tânărul (pe atunci) Ken Watanabe, care mai târziu se va regăsi în distribuția unor filme mari, precum Ultimul samurai și Inception.

Big Night (1996)

Cu: Marc Anthony, Tony Shalhoub. Notă imdb.com: 7,3

CITEȘTE ȘI
Portret de chef: Bogdan Neacșu

Mesele dintr-un restaurant condus de doi imigranți italieni în New Jersey, se încăpățânează să rămână neocupate în ciuda extraordinarului talent al chef-ului Primo și al eforturilor susținute ale fratelui său, Secondo. Numai că noaptea în care un celebru cântăreț vine să se „producă” în restaurant va însemna o turnură de 360 de grade pentru cei doi frați. Big Night este debutul regizoral al lui Stanley Tucci, actor cu multe filme la activ, printre care Transformers, The Hunger Games și Captain America.

Julie & Julia (2009)

Cu: Meryl Streep, Amy Adams. Notă imdb.com: 7

Deja un clasic al filmelor care au în prim-plan mâncarea. Desigur, orice film în care o poți vedea pe Mery Streep gătind, merită văzut pentru talentele ei actoricești. Dar, dincolo de asta, Julie & Julia a rămas în memoria cinefililor pentru modul magistral în care Meryl a interpretat-o pe celebra chefă Julia Child. Filmul urmărește două povești în paralel, cea a Juliei Child „vorbind” despre felul în care aceasta a revoluționat home cooking-ul în Statele Unite, și cea e lui Julie care, practic, este despre apariția food-blogging-ului în peisajul online.

Chef (2014)

Cu: Jon Favreau, Scarlett Johansson. Notă imdb.com: 7,3

Când vine vorba despre filme de suflet legate de dragostea pentru gătit, poate că nu există unul mai de pus în „ramă” decât Chef. Un bucătar celebru, care e dezamăgit de lumea restaurantelor și de lipsa de libertate pe care o are în bucătărie, pune la cale o călătorie, împreună cu fiul său, pe care o desfășoară într-o rulotă din care vinde sandvișuri cubaneze și alte preparate cu specific regional. Filmul așează în prim-plan mâncarea și oamenii care sunt cu adevărat pasionați de bucătărie.

CITEȘTE ȘI
Unde mănâncă chefii?

Sideways (2004)

Cu: Paul Giamatti, Thomas Haden Church. Notă imdb.com: 7,5

Sideways nu este atât despre mâncare cât despre vin, dar mai presus de toate este un film care-ți va rămâne la inimă pentru toată viața, fiindcă, pe lângă faptul că e extrem de amuzant, are o atmosferă aparte, scoasă în relief de peisajele fantastice din Napa Valley, celebra zonă viticolă californiană.

Povestea unei călătorii pline de înțelesuri, făcută de un scriitor lipsit de succes, dar mare iubitor de vinuri, împreună cu prietenul său care trebuie să se însoare. Filmul a primit un Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și a avut alte patru nominalizări.

The Founder (2016)

Cu: Michael Keaton, Nick Offerman. Notă imdb.com: 7,2

Fără a fi neapărat un film despre mâncare, The Founder este o producție despre industria mâncării, mai precis despre istoria unei companii pe care o vedem astăzi la tot pasul, ispitindu-ne cu logo-ul ei galben și cu burgerii apetisanți: McDonald’s.

Michael Keaton interpretează rolul lui Ray Kroc, omul care a văzut o oportunitate în ideea fără ambiții a doi antreprenori, a mers până la capăt și a dezvoltat o industrie uriașă, care astăzi este, deopotrivă, hulită și iubită. Un film despre business și antreprenoriat, despre tenacitate și voință, despre călcatul pe cadavre și asumarea de riscuri. În egală măsură, un film amuzant și surprinzător.

The Hundred-Foot Journey (2014)

Cu: Helen Mirren, Om Puri. Notă imdb.com: 7,3

Într-un mic sătuc din sudul Franței, un restaurant condus de o distinsă chefă nu are rival în zonă. Până într-o zi, când o familie ce emigrează din India deschide un restaurant la o distanță de numai 30 de metri de al ei. În ciuda faptului că, inițial, indienii sunt primiți cu o mare ostilitate, Madame Mallory are puterea să vadă extraordinarul potențial gastronomic ce zace în ei. O poveste despre două culturi diferite, care se împletesc având la bază aceeași pasiune: mâncarea.

CITEȘTE ȘI
5 alimente vegane care pot înlocui untul

Citește și: Mâncăruri tradiționale din Dubai

Despre autor

Chili Pepper

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.




Booking.com