Are Crăciunul 2000 de ani? Nu prea… primele secole după presupusa naștere a lui Isus au fost destul de tulburi. Ba chiar, scriitorii vremii din biserica creștină considerau sărbătorirea zilei de naștere în general, ca pe un obicei păgân. De fapt, istoricii sunt de părere că alegerea zilei de 25 decembrie pentru sărbătorirea nașterii lui Isus a fost pentru a crea continuitate în conștiința publică în urma unei sărbători romane precreștine ce avea la bază tradiția meselor bogate, Saturnalia. Abia prin secolul al patrulea au apărut primele însemne ale Crăciunului pe 25 decembrie.
Cercetătorii actuali din mai multe discipline și-au dat mâna pentru a descoperi care erau alimentele de la mesele de Crăciun din primii ani. Nu se știe exact când au fost acestea, dar se presupune secolul. În baza scrierilor, operelor de artă și a relatărilor istorice, s-a construit meniul pe care se presupune că îl aveau romanii pentru o masă bogată de la final de decembrie.
Saturnalia, perioada când romanii deveneau mai buni
De Saturnalia, romanii deveneau mai buni și uitau pentru scurtă vreme de ierarhiile sociale, dându-le sclavilor și slujitorilor din mâncarea lor specială și din vin. Iar obiceiul de a-i hrăni pe săraci s-a păstrat și în Evul Mediu, când nobilii Europei întindeau de Crăciun mese bogate pentru săracii din jurul castelelor. Și nu doar mâncarea era dată de pomană, ci și vinul era împărțit cu toată lumea. Se pare că în vremuri romane, de sărbătoarea devenită Crăciun, se bea șpriț, adică vin îndoit cu apă, și uneori cu miere și condimente adăugate. Un fel de sangria sau vin fiert din zilele noastre.
Porcul era foarte popular în acele vremuri, așa că, se pare, tradiția tăierii lui în perioada Crăciunului datează de atunci. Și fix ca și mai târziu, pentru cei mai săraci era cam singura perioadă din an când se bucurau de carne pe săturate. În rest, mai ales pentru plebe, legumele erau baza, mai ales rădăcinoasele. Și pâinea, evident.
Iar preparatele nu erau asezonate cu sare. Nu exista în forma de azi. În schimb, foloseau un sos făcut din pește fermentat, similar cu cel pe care îl știm din bucătăria asiatică, cu care condimentau mâncarea. Și nici zahăr nu era pentru deserturi, așa că, pentru îndulcire se foloseau mierea, mustul și vinul de stafide. Colecția de rețete a lui Apicius, din secolul al patrulea, cam în perioada în care începea să se sărbătorească și Crăciunul, menționează și feluri care sunt încă populare, cum ar fi frigănelele cu miere sau brânza sărată cu miere. Un alt scriitor al vremii, Cato cel Bătrân, menționează chiar o rețetă de papanași: un fel de gogoși făcute din aluat cu brânză, date bine cu miere pe deasupra și presărate cu mac.
Așadar, se pare că tradițiile nu s-au schimbat prea mult în 1600 de ani, nu?
Adaugă un comentariu