ghidul michelin
News

Ghidul Michelin pătrunde pe piața hotelieră

În 2024 Ghidul Michelin, care a de un secol face legea în zona de restaurante la nivel mondial, este pregătit să atace și piața hotelieră.

Hotelurile vor primi începând de anul viitor distincții sub forma un chei, în locul margaretelor clasice de la restaurante, bazându-se pe cinci criterii: excelență în design interior și arhitectură; unicitate (orice ar însemna asta…); calitatea și perseverența serviciilor, confortului și întreținerii; cât de mult contribuie hotelul la experiența locală; și abilitatea de a oferi o experiență extraordinară raportată la preț.

hoteluri bune

Ghidul susține că a realizat deja o listă de 6000 de hoteluri din 130 de țări, cu opțiuni pentru fiecare stil și buget. Asta înseamnă că au abordat atât hoteluri urbane, din mijlocul aglomerațiilor, cât și hoteluri izolate, înconjurate de liniștea naturii, atât prototipuri ale tendințelor actuale în design, cât și monumente istorice, ce țin trecutul încă viu. Au ales hoteluri special construite, castele, ansambluri de corturi sau hanuri tradiționale, de la clădiri cu sute de camere la spații de cazare cu două camere într-un fost far, de exemplu, sau dintr-o peșteră.

Anunțul vine după ce anul acesta a apărut și ghidul 50 Best pentru hoteluri, care a desemnat boutique-hotelul Passalacqua de pe malul lacului Como ca fiind cel mai bun hotel din lume.

CITEȘTE ȘI
Chef Miguel Rocha Vieira a adus stelele Michelin la București

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.




Booking.com