Restaurantul bucureștean Gramont, localizat în Suter Palace Heritage Boutique Hotel, anunță un nou concept gastronomic, La Symfleurie, o cină eveniment, ce va avea loc pe 12 și 14 octombrie, de la ora 19:30. În cadrul acesteia, membrii Societății Gastronomice Gramont vor fi delectați de creativitatea culinară a Oxanei Crețu, un apreciat chef român, stabilit în regiunea Bordeaux a Franței. Proprietar al restaurantului INIMA, Oxana este una dintre puținele femei chef, care au fost menționate de către celebrul Ghid Michelin.
În cadrul celor două cine susținute în București, împreună cu echipa coordonată de chef Valentin Mitea, rezidentul Gramont, chef Oxana Crețu va găti cu flori și plante atent selectate, cu cărnuri alese de la cei mai buni producători și cu fructe de mare pe care le lucrează cu delicatețe. Aromele pe care le va aduce în prim-plan sunt rezultatul călătoriilor sale în întreaga lume.
Mai mult, artista care își desenează fiecare preparat pe hârtie, pentru a obține echilibru vizual și cele mai bune asocieri cromatice va surprinde oaspeții Gramont cu farfurii fermecătoare, în care elementele de estetică se vor asocia cu cele olfactive și gustative.
Meniul celor două zile va onora moștenirea culturală românească, trecând-o prin filtrul unei artiste culinare, care trăiește de 17 ani în Franța, dar care a călătorit prin întreaga lume. Ca într-o simfonie menită să cucerească și delecteze simțurile, elementul gastronomic va fi acompaniat de opere ale unor reputați artiști români, cum sunt Viorica Pintilie, muzician, și pictori români, ale căror opere vor putea fi admirate la fața locului.
“Sunt extrem de fericită să vin în România. Călătorind prin lume, am ajuns în multe locuri și am gustat multe arome, dar bucuria mea cea mai mare este să gătesc pentru români. Mă inspir din amintirile și reperele mele gastronomice, aducând la masă gusturile și poveștile trăite. În cultura românească, mâncarea este un gest profund de iubire și apreciere. Așa am învățat și așa cred cu tărie: gătitul trebuie să se nască din inimă, transformând amintiri și experiențe în preparate care transmit nu doar savoare, ci și emoție.”,
a declarat chef Oxana Crețu.
Prețul pentru cina-eveniment din cadrul restaurantului Gramont este de 820 lei / persoană și include meniul gastronomic și asocierea de vinuri internaționale, rezervările fiind disponibile pe www.gramont.ro.




Ajunsă în Franța la vârsta de 21 de ani, în 2005, după ce a călătorit prin multe țări, Oxana Crețu a studiat Arte Plastice la Bordeaux și a lucrat, ulterior, în design. În 2017, după ce a devenit mamă, tânăra a început să își manifeste creativitatea prin gastronomie, alegând o carieră în domeniu. Astfel, a deschis restaurantul Cromagnon, care s-a transformat, recent, într-un restaurant gastronomic, numit INIMA.
“Doar 6% dintre chefii reprezentați în prestigiosul Ghid Michelin sunt femei, iar dintre aceștia, un număr și mai mic sunt români. La Gramont, ne-am asumat misiunea de a sprijini și promova talentele, precum Oxana, și de a lucra împreună pentru ca aceasta să fie recunoscută la nivel internațional. Dorim ca Oxana să fie artista culinară care va reprezenta România cu mândrie în Ghidul Michelin.”,
a declarat Ruxandra Stoian, operator al restaurantului Gramont.
Adaugă un comentariu