A trecut un an de când pandemia a dat peste cap întreaga lume și, odată cu aceasta, și obiceiurile noastre de a mânca în oraș, de a ieși cu prietenii și a ne bucura de farfurii frumoase, servite cu grijă direct la masă.
Ce s-a întâmplat de atunci, ce s-a schimbat și ce trenduri s-au instalat? Păi să vedem!
Pe de o parte este o tendință de îndreptare spre comfort food, iar pe de alta, spre o hrană mai sănătoasă. Așa că lumea comandă mâncare reconfortantă, dar are grijă și la aportul de nutrienți care să îi ajute sistemul imunitar.
Pornită inițial din nevoia de a nu arunca stocurile de ingrediente pe care le aveau la activ restaurantele în momentul închiderii forțate, acestea le-au vândut către clienții obișnuiți. Apoi, observând că oamenii sunt interesați de ingredientele farm to table, de exemplu, pe care nu le găseai la orice supermarket, au continuat să folosească restaurantele pe post de intermediari pentru ingrediente, fie că împreună cu acestea primeau sau nu și rețetele. Pentru că, un alt trend ce a luat amploare a fost cel al kiturilor alimentare, pe care chefii le pregăteau cu cantitățile și instrucțiunile necesare astfel încât clienții să reproducă acasă felurile care le amintesc de localul respectiv.
Iar pentru cine nu este fanul gătitului, restaurantele au lansat abonamente de livrare, prin care trimit zilnic meniul propriu la casele clienților, pentru o persoană sau pentru întreaga familie, având astfel mesele adaptate.
Și o altă adaptare pe care restaurantele au avut-o de luat în seamă a fost modificarea meniurilor. Sunt preparate care nu se pretează transportului, așa că meniurile s-au micșorat, tendință care apoi a rămas și în locațiile fizice, acolo unde acestea au fost deschise, mai ales din rațiuni economice. Deci este foarte posibil ca data viitoare când vă întoarceți la un restaurant la care aveați feluri preferate înainte de pandemie, să descoperiți că ele nu mai există.
La capitolul bătură, ceva ce până anul trecut nu era deloc la modă, sunt cocktailurile la pachet. Existau long drinks îmbuteliate în supermarketuri, dar cam atât. Acum, însă, odată cu închiderea barurilor, acestea au căutat soluții de supraviețuire, așa că trendul cocktailurilor pentru acasă a luat amploare. Fie că le primeai gata mixate, fie că primeai ingredientele în cantitățile necesare și ți le făceai singur, moda a prins amploare.
Promo: Telefoane la oferte speciale, de la Emag!
Adaugă un comentariu