restaurant bucuresti
Restaurante Restaurante de top

Caupona (București)

Dacă se spunea că toate drumurile duc la Roma, iar pe vremea romanilor dura destul de mult să ajungi la Roma, atunci călătorii trebuiau să se odihnească pe drum. Așa a apărut caupona, un fel de han al acelor vremuri. De aici și-a tras numele și cel mai nou restaurant italienesc din București care, însă, e foarte departe de a fi un simplu han. Este locul unde experiența mâncării italiene este dusă la nivel de rafinament.

Despre restaurantul Caupona

Deschis în octombrie în zona Primăverii, restaurantul este împărțit în două spații, la care se adaugă o bucătărie deschisă ce face din spectacolul gătitului o destinație în sine. Interiorul este unul elegant, discret, în vreme ce terasa închisă și bine încălzită pe timp de iarnă, ce vara își deschide larg suprafețele vitrate, te pune în contact cu vibe-ul orașului. Iarna au loc 40 de persoane, în vreme ce vara terasa poate primi până la 60 de oaspeți.

Cinele la Caupona sunt adesea însoțite de evenimente de degustare de vin și spumante, iar pentru la vară se pregătește o zonă de cigare lounge pe terasă.

Despre meniul Caupona

Le place să spună că sunt un restaurant cu mâncăruri vechi, gătite cu tehnici moderne. Dar Caupona este de fapt un restaurant cu mâncare italiană savuroasă, în care vechiul și noul se combină pentru gusturi inedite. Meniul se schimbă la trei luni și pe lângă preparatele a la carte, aici poți avea parte și de experiența de tip tasting menu, care te poartă prin cele mai emblematice feluri ale lui.

De asemenea, în afară de clasicele paste sau fructe de mare, chef Cezar Predescu, cel care se ocupă de toate detaliile meniului, dar care a avut un cuvânt important de zis și în conceptul de amenajare a restaurantului, a ales să servească și preparate mai deosebite, precum cele cu carne de bizon sau de prepeliță. Sezonul este cel care dictează alegerile bucătarului pentru construirea meniului ce nu depășește douăzeci de feluri. Însă pastele cu creveți și trufe sunt printre puținele mâncăruri care se vor păstra de la un sezon la altul pentru că sunt printre cele mai apreciate și destul de ușor de făcut.

CITEȘTE ȘI
Muse Bistro, un bistrou cu stil

Mâncarea este completată de o colecție interesantă de vinuri italienești, șampanii, dar și vinuri românești, atât dintre cele mai cunoscute, cât și etichete mai rare. Dar dacă vreți să alegeți un cocktail în locul unui pahar de vin, atunci acesta va fi preparat la masă, în fața voastră.

De deserturi se ocupă Dana Predescu, soția bucătarului șef, cofetar cu experiență construită în Italia, ce reușește să creeze opere de artă în farfurie.

Restaurant Caupona, str. Herăstrău nr. 4, București

Despre autor

mm

Andra Ilias

Andra Iliaș este jurnalist, blogger și foodie, adică o pasionată a domeniului culinar, nu doar o gurmandă. Când nu este în fața laptopului, scriind, o găsești în fața aragazului, pregătind ceva de mâncare, fie pentru prieteni, fie pentru participanții la diverse evenimente culinare, ori pentru juriul vreunui concurs de gătit.
Instagram: HypnoticFoodie

Adaugă un comentariu

Click aici ca să postezi un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.




Booking.com