Se spune că homarul este regele fructelor de mare și că o experiență legată de mâncatul acestor „bijuterii” ale adâncurilor nu este completă până nu mănânci un homar. Cu toate că homarul poate părea, la prima vedere, o crustacee greu de abordat, lucrurile nu stau chiar așa în privința lui. Urmează aceste sfaturi simple și nu vei avea probleme cu mâncatul homarului atunci când, să zicem, ești invitat la o masă pretențioasă sau când vrei să prepari o rețetă cu homar.
Dar, mai întâi, câteva lucruri interesante legate de homari
Homarul nu a fost întotdeauna un fel de mâncare de lux. La început, suculenta crustacee era catalogată drept o creatură care se transforma în hrană pentru cei săraci. Cu toate acestea, datorită progresului transportului modern, homarul a putut fi expediat din Canada în statele nordice americane, devenind rapid preparatul de lux pe care îl apreciem acum. În zilele noastre, cele mai bune restaurante ale lumii se mândresc cu rețetele lor de homar și cu preparatele de tip Surf and Turf.
Pe lângă faptul că se constituie într-o mâncare versatilă și delicioasă, homarul (ca și creveții și stridiile), au beneficii pentru sănătate. Studii recente au respins legătura dintre colesterolul mai ridicat din sânge și consumul de crustacee. Homarul și creveții au un conținut scăzut de grăsimi și, în porții moderate, pot fi savurați de până la trei ori pe săptămână. Amintește-ți că nu homarul, ci sosurile și untul sunt cele care cresc grăsimile și colesterolul. Încearcă diferite metode de gătit, cum ar fi gătitul la aburi sau în salate și supe sau chiar pe grătar.
Altfel, homarii pot trăi până la o sută de ani. Homarul american (sau homarul de Maine) crește în Oceanul Atlantic și are clești mari și cu carne multă. Speciile de homari spinoși, cum ar fi homarul spinos din California (Panulirus interruptus) au mustăți mari și spinoase, dar cleștii lor nu sunt atât de spectaculoși.
După împerecherea homarilor, ouăle nu fertilizează imediat. Femela poartă sperma masculului și alege ea momentul în care vrea să fertilizeze ouăle. În funcție de cât de rece este apa, o femeie de homar poate prelungi această „operațiune” pe o perioadă de până la un an.
Un alt lucru interesant legat de homari este că aceștia își consumă propriile cochilii (pe care le schimbă la anumite intervale, ca o „năpârlire”), acest obicei permițându-le să-și refacă din calciul pierdut, grăbind întărirea noii carapace. De altfel, homarii își pot regenera cleștii, antenele și picioarele.
Homarii gustă mâncarea cu ajutorul picioarelor, prin intermediul unor peri chemosenzoriali care identifică hrana. De asemenea, ei mestecă mâncarea folosind un fel de „dinți” interni, aflați chiar în spatele ochilor, care sunt de mărimea unei nuci. În plus, homarii sunt canibali: când nu găsesc hrană, ei nu au nicio problemă să se hrănească cu homari mai mici.
Substanța verde și cremoasă din interiorul homarului se numește tomal și este o glandă digestivă cu rol de intestin, ficat și pancreas. Are un aspect nu tocmai estetic, dar multă lume o consumă, considerând-o delicioasă. Sângele homarului este limpede, iar când este gătit se transformă într-un gel albicios.
Cât despre atât de cunoscuta dilemă, dacă homarul simte sau nu durere atunci când e introdus în apa clocotită, el emițând un zgomot în acel moment, se pare că unii cercetători au ajuns la concluzia că nu ar simți nimic (neavând nici plămâni sau corzi vocale). Homarii nu au cortex cerebral, care le oferă oamenilor percepția durerii, așa că este puțin probabil ca ei să poată simți durerea. Șuieratul care se aude este aerul care a fost prins în stomac, fiind forțat să iasă după ce homarul a stat în afara apei pentru diverse perioade de timp.
Cum se mănâncă homarul
Pasul 1: De unde să începi să mănânci un homar? Cleștii, care ascund o carne fragedă și aromată, sunt în general cel mai bun loc de unde poți să începi „atacul” asupra homarului din farfurie. După ce ai îndepărtat cei două clești frontali, folosește un spărgător de nuci cu care să-i spargi și apoi o furculiță specială de homar pentru a extrage carnea din interiorul cleștilor.
Pasul 2: Carnea din coadă este considerată cea mai dulce parte a homarului. Întoarce homarul pe spate, ținând corpul cu o mână și coada cu cealaltă. Răsucește ușor coada pentru a o desprinde și scoate aripioarele din coadă. Cu ajutorul unei furculițe, scoate apoi carnea suculentă.
Pasul 3: Există multă carne și în corpul homarului. Întoarce-l și desfă partea din spate, despicându-l pe lungime și scoțând carnea gustoasă cu o unealtă de scobit. Tomalul gri-verzui (sau ficatul/pancreasul) din cavitatea corpului este considerat o delicatesă. Atenție: sacul de nisip de lângă partea superioară a homarului nu este însă comestibil.
Pasul 4: Ultimul pas este savurarea cărnii din picioare, la rândul ei una delicioasă și care poate fi suptă ca prin pai.
Indiferent dacă-țiplace homarul „ca atare” sau dacă îl preferi înmuiat în unt topit sau într-un sos savuros, acest deliciu din adâncurile mării rămâne o experiență culinară fără egal. În plus, este o sursă de proteine cu puține calorii și grăsimi: 100 grame de carne de homar conțin doar aproximativ 96 de calorii și mai puțin de 2 grame grăsime, potrivit specialiștilor în fructe de mare.
Citește și: 7 lucruri pe care nu le știai despre pește și fructele de mare
Adaugă un comentariu