Întotdeauna există un „ceva” magic în lumea deserturilor. De la straturile delicate ale unei produse de patiserie franțuzești la savoarea răcoritoare a unei prăjituri pavlova, deserturile reprezintă mai mult decât o simplă mâncare; ele sunt o expresie a culturii, a istoriei și a creativității umane. În această călătorie delicioasă, vom explora 12 deserturi populare din întreaga lume, fiecare dintre acestea având o poveste unică. Aceste bunătăți dulci au trecut testul timpului, transcendând granițele și generațiile, captivând deopotrivă papilele gustative și inimile oamenilor de pretutindeni.
Tiramisu – deliciul irezistibil al Italiei
Să pornim din inima Italiei, cu gândul la tiramisu, un desert care întruchipează eleganța și răsfățul. Tiramisu, care se traduce prin „ridică-mă”, este un preparat delicios din pișcoturi înmuiate în cafea, brânză mascarpone, ouă și pudră de cacao. Această capodoperă italiană, despre care se crede că a luat naștere în anii 60, este acum o senzație mondială.
Legenda spune că Tiramisu a fost creat în regiunea Veneto, unde a câștigat rapid popularitate în rândul restaurantelor locale. Originea sa exactă este încă dezbătută, dar o poveste atribuie invenția sa unui patiser creativ pe nume Roberto Linguanotto, care îl servea la restaurantul său „Le Beccherie”, din Treviso.
Pe măsură ce Tiramisu a ajuns în Statele Unite și nu numai, a devenit un simbol al bucătăriei italiene, fiind adorat pentru echilibrul delicat de arome și pentru straturile sale cremoase. Astăzi, acest deliciu cu infuzie de cafea este savurat în întreaga lume, păstrând magia culinară a Italiei.
Baklava – straturi de dulceață din Orientul Mijlociu
Călătorind spre est, în Orientul Mijlociu, întâlnim somptuoasa baklava, un desert care spune o poveste la fel de bogată ca și ingredientele sale. Baklavaua este un produs de patiserie stratificat, realizat din foi subțiri de aluat filo, umplut cu nuci și fistic tocate, și îndulcit cu miere sau sirop.
Istoria baklavalei datază din Mesopotamia antică, unde se presupune că asirienii au fost primii care au combinat nucile cu mierea. Pe măsură ce rețeta a evoluat, s-a răspândit în regiunile mediteraneene și din Orientul Mijlociu, devenind în cele din urmă o delicatesă îndrăgită în Imperiul Otoman.
Se crede că numele „baklava” are origini persane, iar rețeta desertului a fost rafinată în timpul epocii otomane, unde a câștigat popularitate în rândul elitelor. Odată cu expansiunea Imperiului Otoman, baklavaua a ajuns în Grecia, unde a fost perfecționată și mai mult.
Astăzi, baklavaua este savurată în diferite forme în Orientul Mijlociu și nu numai, fiecare regiune adăugând propria sa variantă la rețeta clasică. Straturile sale dulci reprezintă o mărturie a secolelor de schimburi culturale și rafinament culinar.
Churros – irezistibilul deliciu stradal din Spania
Următoarea noastră oprire ne aduce pe străzile coloraate ale Spaniei, unde churros fac legea, pe post de deliciu care a cucerit inimile oamenilor de toate vârstele. Churros sunt batoane de aluat prăjite, crocante la exterior și moi în interior, adesea presărate cu scorțișoară și zahăr și servite cu un sos bogat de ciocolată.
Churros au o istorie lungă, ce începe odată cu ciobanii spanioli din secolul al XVI-lea. Aluatul era ușor de preparat cu ingrediente simple, precum făină, apă și sare, ceea ce a făcut din el o alegere populară pentru cei care aveau nevoie de o gustare rapidă și portabilă. Se spune că numele „churro” provine de la oaia Churra, ale cărei coarne seamănă cu forma răsucită a acestor bunătăți delicioase.
Cu timpul, churros au câștigat popularitate în întreaga Spanie și America Latină, devenind o mâncare stradală foarte îndrăgită. În Spania, aceștia sunt adesea savurați cu o ceașcă de ciocolată caldă și groasă, o asociere care a devenit parte emblematică a bucătăriei spaniole.
În prezent, găsești Churros în multe țări, adesea cu variații regionale. Fie că sunt savurați simpli, fie că au diverse umpluturi dulci sau sunt serviți cu diverse sosuri în care să-i înmoi, aceste delicii crocante continuă să încânte iubitorii de deserturi din întreaga lume.
Crème Brûlée – eleganța franțuzească
Din Spania, ajungem la vecini, adică pe străzile romantice ale Franței, unde crème brûlée (sau crema de zahăr ars, cum o cunosc mulți în România, și cum se și traduce) domnește ca un simbol atemporal al eleganței și rafinamentului în lista noastră cu deserturi populare. Acest desert constă într-o bază cremoasă de cremă de frișcă acoperită cu un strat de zahăr caramelizat, creând un contrast încântător de texturi.
Originile crème brûlée pot fi urmărite până în Franța secolului al XVII-lea. Cea mai veche rețetă înregistrată pentru un desert asemănător poate fi găsită în cartea de bucate a lui François Massialot, Le Cuisinier Royal et Bourgeois, publicată în 1691. Cu toate acestea, abia în secolul al XIX-lea, crème brûlée a căpătat popularitate pe scară largă.
Precum spuneam, numele crème brûlée se traduce prin „cremă arsă”, cu referire la crusta de zahăr caramelizat. Desertul a devenit un element de bază în bucătăria franceză și era adesea servit în restaurantele de lux ca încheierea unei mase rafinate.
Prăjitura Pădurea Neagră – deliciul de ciocolată al Germaniei
Călătoria noastră în materie de deserturi ne poartă acum în fermecătoarea regiune a Pădurii Negre din Germania, unde emblematicul tort Pădurea Neagră, sau „Schwarzwälder Kirschtorte”, domnește ca un vis suprem al iubitorilor de ciocolată. Acest desert special prezintă straturi de tort impregnate cu ciocolată, învelite cu frișcă și cireșe, apoi împodobite cu fulgi de ciocolată și alte cireșe, pe deasupra.
Istoria tortului Pădurea Neagră datează de la începutul secolului XX, iar originea sa este adesea atribuită regiunii cu nume similar. Legenda spune că un patiser pe nume Josef Keller a creat prăjitura în 1915 la Café Agner din Bad Godesberg. Numele german al prăjiturii provine de la faimoasele cireșe amare din regiune și de la lichiorul tradițional de Kirsch din Pădurea Neagră folosit pentru a îmbiba straturile desertului.
Pastéis de Nata – secretul dulce al Portugaliei
Ne întoarcem în vestul Europei, mai precis în Portugalia, unde Pastéis de Nata, sau micile tarte cu cremă portugheză, reprezintă un delicios produs de patiserie, care a cucerit inimile dincolo de granițele țării. Acest desert constă în cochilii de patiserie fine și onctuoase, umplute cu o cremă de frișcă și caramelizate la perfecție.
Istoria Pastéis de Nata începe de la Mănăstirea Jerónimos din Lisabona, acolo unde călugării catolici au început să vândă aceste tarte în secolul al XVIII-lea. Rețeta era un secret bine păzit, transmis din generație în generație. În cele din urmă, în secolul al XIX-lea, rețeta a fost vândută unei rafinării de zahăr, care a deschis prima brutărie Pastéis de Nata, cunoscută sub numele de „Pastéis de Belém”. Patiseria continuă să servească și în zilele noastre aceste tarte delicioase folosind rețeta originală, atent păstrată.
Pastéis de Nata au devenit un simbol reprezentativ al produselor de patiserie portugheze, cu conținutul lor cremos și vârfurile caramelizate, oferind un echilibru perfect între dulceață și textură. Sunt adesea savurate cu un strop de scorțișoară și zahăr pudră, ceea ce le transformă într-un deliciu irezistibil pentru cei care au poftă de dulce.
Sachertorte – capodopera de ciocolată din Austria
Revenim în centrul Europei, adică în inima Vienei, capitala Austriei, unde Sachertorte (sau tortul Sacher, cum îl găsim pe la noi) se prezintă drept o atemporală capodoperă de ciocolată. Sachertorte este un tort bogat în ciocolată, în straturi, cu un strat de gem de caise și o glazură fină de ciocolată, adică un amestec armonios de arome și texturi.
Invenția tortului Sacher i se datorează patiserului Franz Sacher, care a creat-o în 1832 în capitala Austriei. Sacher a fost rugat de prințul Klemens von Metternich, moștenitorul unei familii bogate de hotelieri de origine evreiască, să pregătească un desert special pentru un oaspete, deoarece patiserul oficial al curții era bolnav.
Sacher, pe atunci în vârstă de 16 ani, iubea foarte mult ciocolata, așa că a decis să o folosească pentru rețeta sa: rezultatul a fost acest desert extraordinar care, spune legenda, l-a făcut pe Metternich să se bucure la prima degustare.
Rețeta originală este protejată de o marcă înregistrată, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe alți cofetari să încerce să creeze propriile variante de Sachertorte. Hotelul Sacher din Viena este singurul care produce Sachertorte 100% autentic (cu o marcă comercială, realizată în ciocolată și aplicată pe tort). Hotelul produce peste 270.000 de bucăți pe an, care pot fi achiziționate și online.
Ștrudel cu mere – clasicul austriac
Nu plecăm din Austria, pentru a savura clasicul Apfelstrudel – ștrudelul cu mere, un desert austriac și central-european foarte iubit, care se mândrește cu o istorie bogată ce datează din secolul al XVII-lea. Acest produs de patiserie iconic, al cărui nume s-ar traduce prin „vârtej”, se caracterizează prin aluatul subțire și delicat și prin umplutura dulce de mere. Prima rețetă înregistrată pentru Apfelstrudel datează din 1697, ceea ce arată moștenirea sa culinară adânc înrădăcinată.
Baza ștrudelului cu mere este aluatul său fin, creat dintr-un amestec de făină, apă și un strop de ulei. Acest aluat este întins sau rulat cu meticulozitate până când atinge o stare translucidă, formând numeroase straturi care devin minunat de crocante în timpul coacerii. Vedeta desertului este umplutura de mere, realizată din mere acrișoare, zahăr, scorțișoară, coajă de lămâie și, uneori, pesmet sau nuci zdrobite. Această combinație are ca rezultat o fuziune încântătoare de arome dulci și condimentate, îmbunătățită de căldura scorțișoarei și, ocazional, a nucșoarei.
Apfelstrudel este adesea servit cald, cu un praf generos de zahăr pudră. Se potrivește excepțional de bine cu acompaniamente precum înghețată de vanilie, frișcă sau sos de cremă. Mărul rămâne umplutura clasică, dar au apărut variații care includ diferite fructe și chiar ingrediente sărate, demonstrând versatilitatea și atracția durabilă a acestui desert austriac reprezentativ.
Pavlova – prăjitura cu finețe de balerină
Zburăm din Europa în pitoreștile peisaje ale Australiei și Noii Zeelande, unde prăjitura Pavlova poate fi definită drept o capodoperă dulce, pe bază de bezea. Numită după celebra balerină rusă Anna Pavlova, acest desert este la fel de grațios și delicat ca și cea care a inspirat-o.
Pavlova se caracterizează printr-o crustă crocantă de bezea care înconjoară un interior moale. De regulă, este acoperită cu frișcă și cu multe fructe proaspete, adesea fructe de pădure și kiwi. Contrastul dintre exteriorul crocant și interiorul moale produse o încântare senzorială.
Istoria prăjiturii Pavlova este motiv de dispută între Australia și Noua Zeelandă, ambele susținând că au inventat acest desert. Cea mai veche rețetă documentată de Pavlova provine din Noua Zeelandă și datează din anii 20 ai secolului trecut. Cu toate acestea, în Australia, desertul a câștigat o largă recunoaștere, fiind numit după Anna Pavlova, balerina care a făcut un turneu în ambele țări în acei ani 20.
Una peste alta, Pavlova a devenit un desert emblematic în ambele țări de la Antipozi, fiind adesea savurat în timpul lunilor de vară datorită naturii ușoare și răcoritoare. Frumusețea sa delicată și aromele delicioase au făcut din Pavlova preferata ocaziilor speciale.
Gelato – dulceața răcoroasă a Italiei
Ne reîntoarcem în Italia pentru a explora lumea rece și cremoasă a înghețatei pe care „macaronarii” o numesc gelato. De fapt, gelato este răspunsul Italiei la înghețată, un desert cunoscut pentru textura fină și aromele intense. Este făcut cu un conținut mai mic de grăsimi, fiind mai puțin aerat decât înghețata tradițională – rezultatul fiind un deliciu înghețat mai dens și mai intens aromat.
Un fel de gelato era preparat încă din Roma antică, acolo unde împărații se bucurau de înghețată dulce și aromată. Cu toate acestea, versiunea modernă a gelato, așa cum o cunoaștem astăzi, a apărut în secolul al XVI-lea. Familia Medici din Florența a jucat un rol important în popularizarea acestui desert, iar prima rețetă oficială de gelato a fost publicată în 1686 de un bucătar sicilian pe nume Francesco Procopio dei Coltelli.
Gelato a devenit rapid o parte integrantă a culturii italiene, cu gelaterii care împânzesc străzile din fiecare oraș și localitate. Secretul cremozității gelato constă în procesul de batere lentă, care încorporează mai puțin aer și are ca rezultat un desert mai dens și mai fin.
Plăcinta cu mere – dulceața Americii
Trebuie să traversăm și Oceanul Atlantic, pentru o incursiune în Statele Unite, unde întâlnim desertul american prin excelență: plăcinta cu mere, un produs de patiserie ce a devenit un adevărat simbol al culturii americane, fiind adesea asociat cu confortul casnic și cu întâlnirile de familie.
Evident, istoria plăcintei cu mere americane datează de la primii coloniști europeni, care au adus în Lumea Nouă dragostea lor pentru plăcinte. Merele nu erau originare din America de Nord, dar au devenit rapid un produs de bază în livezile coloniale. Combinația dintre mere și produsele de patiserie a devenit în curând un desert îndrăgit.
Plăcinta cu mere a căpătat și mai multă importanță în secolul al XX-lea, datorită în parte unei fraze devenite celebre: As American as apple pie – American ca o plăcinte cu mere. Expresia a fost folosită pentru prima dată la începutul anilor 1800, dar nu a devenit cunoscută pe scară largă până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a devenit o obișnuință ca soldații să spună „pentru mama și plăcinta cu mere” atunci când vorbeau cu jurnaliști despre motivul pentru care s-au înrolat. De atunci încoace, expresia „american ca plăcinta cu mere” a fost folosită pentru a „îmbrăca” orice lucru considerat patriotic.
Frumusețea plăcintei cu mere constă în simplitatea acesteia – mere tăiate felii, zahăr și mirodenii înglobate într-o crustă de patiserie fină. Este un desert atemporal care a împodobit nenumărate mese de familie, adesea servit cu o lingură de înghețată de vanilie sau o felie de brânză cheddar.
Tort Tres Leches – visul cremos al Americii Latine
Rămânem peste Ocean, dar coborâm în America Latină, unde prăjitura Tres Leches domnește ca un deliciu umed și decadent. Numele „Tres Leches” înseamnă literalmente… „trei lăptișori” în spaniolă, subliniind ingredientele cheie care dau prăjiturii textura și aroma sa caracteristică. Ceea ce face ca acest desert să fie cu adevărat special este modul în care tortul spongios absoarbe bunătățile lăptoase (sunt trei tipuri de lapte: evaporat, condensat și smântână), creând un desert care este în același timp decadent și ușor.
Istoria prăjiturii Tres Leches este un pic evazivă, mai multe țări din America Latină revendicându-i originea. Cu toate acestea, se presupune în general că provine din Nicaragua, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De acolo s-ar fi răspândit rapid în toată America Centrală și de Sud, devenind un desert apreciat la întâlnirile de familie și la sărbători.
Concluzie
Pe măsură ce ne încheiem călătoria noastră dulce în jurul lumii, devine foarte clar că deserturile sunt mai mult decât o simplă mâncare; ele reprezintă o reflectare a istoriei, culturii și creativității noastre comune. Fie că savurezi eleganța atemporală a unui crème brûlée într-o cafenea pariziană sau că te bucuri de căldura reconfortantă a plăcintei cu mere la o reuniune de familie din Statele Unite, deserturile au puterea de a evoca emoții, amintiri și un sentiment de conexiune cu lumea.
Fiecare dintre aceste deserturi populare are propria sa poveste unică, împletind firele istoriei, tradiției și inovației. Ele au depășit granițele și generațiile, captivând inimile și papilele gustative ale oamenilor din toate categoriile sociale. Așadar, data viitoare când te vei bucura de una dintre aceste creații dulci, alocă un moment pentru a savura nu numai aromele, ci și bogatele istorii și culturi care au modelat aceste deserturi. La urma urmei, deserturile nu sunt doar deserturi – ele sunt capitole delicioase din povestea umanității.
Foto: Canva Pro
Citește și: Prăjituri inedite din jurul lumii
Adaugă un comentariu