Pizza napoletană este un tip de pizza originară din orașul italian Napoli, care se prepară cu ingrediente simple și proaspete: un aluat de bază, roșii, brânză mozzarella, busuioc proaspăt și ulei de măsline. Niciun alt topping sofisticat.
Una dintre definițiile caracteristice ale pizzei napoletane este că ea înglobează adesea mai mult sos decât brânză. Acest fapt lasă umed miezul aluatului, rezultatul fiind că felia de pizza nu stă țeapănă, precum la pizza clasică. Din acest motiv, pizzele napoletane sunt în general de dimensiuni mici (circa 25-30 cm). O altă caracteristică este aceea că pizza napoletană se coace la temperaturi foarte ridicate, de 420-480 grade Celsius, dar nu mai mult de 90 de secunde.
Istoria pizzei napoletane
Pizza, în formatul în care o știm astăzi, a fost inventată în Napoli. Pâinile plate existau și înainte de secolul 18, dar ele niciodată nu fuseseră „înnobilate” cu roșii, fapt ce definește o pizza clasică.
Roșiile au fost aduse în Europa în secolul 16 de către exploratorii care se întorceau din Peru. Mulți europeni au crezut inițial că roșiile sunt otrăvitoare, până în momentul în care țăranii din Napoli au început să le pună pe aluatul de pâine. Acest lucru se întâmpla la finalul secolului 18. Preparatul a devenit imediat extrem de popular, iar mulți călători ajungeau în Napoli cu gândul la a degusta această specialitate culinară, pe care o găseai în special în cartierele săracilor.
O variantă de pizza napoletană este pizza Marinara. Aceasta nu conține brânză și și-a primit numele de la faptul că era preparată de „la marinara” (soția marinarului) pentru bărbatul ei care se întorcea de la pescuit în Golful Napoli.
Mai departe, brutarul Raffaele Esposito, care lucra la pizzeria „Pietro… e basta cosi”, din Napoli, e creditat cu inventarea pizzei Margherita. În anul 1889, regele Umberto I și regina Margherita de Savoia au vizitat orașul Napoli. Esposio a preparat o pizza, în onoarea reginei, ale cărei culori reflectau steagul italian: roșu (roșiile), alb (mozzarella) și verde (busuiocul). Așa a ajuns cunoscută clasica pizza napoletană margherita.
De ce este nevoie pentru a face o pizza napoletană autentică
În mod oficial, cerințele pentru o autentică pizza napoletană încep cu crusta. În consecință, aluatul trebuie făcut cu făină albă, rafinată, de grâu, de tip 0 sau 00, drojdie proaspătă (nu uscată!), apă și sare. Blatul trebuie frământat manual sau cu un mixer la viteză redusă, apoi modelat cu mâinile, fără ajutorul unui făcăleț.
Aluatul e acoperit cu piure de roșii San Marzano, din Italia. Apoi, se pot folosi doar două tipuri de brânză mozzarella. Unul este fior di latte, făcută din lapte de vacă, celălalt este mozzarella di Bufala, făcută din lapte de bivoliță crescută pe pajiștile din regiunile Campania și Lazio. În fine, peste aluat se presară frunze de busuioc proaspăt și ulei de măsline extravirgin. Ingredientele trebuie să fie naturale și proaspete.
Pizza se coace apoi într-un cuptor de piatră, cu foc de lemne, timp de 60-90 de secunde (nu mai mult!) la o temperatură de minim 420 de grade.
De reținut că pizza napoletană are o coajă subțire și moale, iar dacă este coaptă la temperatura din rețeta originală, coaja va avea bule de aer și va prezenta pete carbonizate.
Variațiunile pizzei napoletane
Există trei variațiuni oficiale ale pizzei napoletane:
- Pizza marinara – toppinguri: roșii, usturoi, oregano, ulei de măsline extravirgin
- Pizza margherita – toppinguri: roșii, mozzarella proaspătă, tăiată felii, busuioc proaspăt și ulei de măsline extravirgin
- Pizza margherita extra – toppinguri: roșii, felii de mozzarella di Bufala, busuioc proaspăt, ulei de măsline extravirgin.
Citește și: Ghid de paste italiene, pe regiuni
Adaugă un comentariu