Ramadanul e luna în care musulmanii își petrec zilele în post negru, pentru a se așeza apoi la mese bogate la cină, după lăsarea întunericului. Și cum aceștia sunt răspândiți în diverse părți ale lumii, și mâncărurile pe care le pregătesc și savurează cu această ocazie sunt diferite. Un fel este, însă, constant: curmalele.
Curmalele reprezintă alimentul cu care profetul Mahomed își încheia postul zilnic, ele apărând menționate în Coran, prin urmare tradiția este respectată peste tot. Mai departe, însă, fiecare gospodărie cu obiceiurile ei. Poate te-ai întrebat vreodată ce se mănâncă de Ramadan? Hai să vedem!
Ciorbe și tocane
Harira este o supă gătită frecvent în Maroc și nu lipsește de pe mesele cinelor din Ramadan. De regulă este o supă de legume, însă uneori poate avea și carne.
Tot în Nordul Africii, de data asta în Algeria și celelalte țări maghrebiene, se consumă chorba frik. Este o ciorbă bogată, cu roșii, năut, legume, miel și multe condimente. Însă, ingredientul principal este freekeh, o formă de grâu dur verde.
Shorbat adas este deci tot o ciorbă, dacă e să îi ascultăm numele. Doar că în România ciorbele sunt acre, iar aceasta este mai curând o supă, făcută din linte roșie și stropită la final cu zeamă de lămâie, provenită din Iordania.
Un fel de tocană gătită lent este haleem, din Pakistan, pentru care se lasă la foc mic și îndelungat carnea, cu grâu sau orz, linte, nuci și condimente, până devine cremoasă. Deasupra se presară ghimbir ras, ceapă caramelizată și frunze de coriandru.
Bamia. Adică bame. Ele sunt vedetele de Ramadan în Liban, puse într-o mâncărică cu carne și condimente orientale.
Nafaqo este vărul somalez al oului scoțian, și fiind practic ruda săracă, oul nu este învelit în carne, ci în piure de cartofi, dat apoi prin pesmet și prăjit. În limba somaleză, nafaqo înseamnă „nutriție” și este foarte popular de Rmadan.
Ayam masak merah este o tocană malaysiană de pui în sos aromat.
Doro wat este o altă tocană de pui, de data aceasta picantă și provenită din Etiopia, un fel de mâncare națională, foarte prezentă pe mesele de iftar.
Din Nigeria, Senegal și Ghana vine orezul jollof gătit într-un sos consistent de roșii cu pudră de curry și alte condimente și servit adesea cu pui sau pește prăjit.
În Libia cartofii prăjiți au altă formă de Ramadan, când se transformă în m’battan, un fel de cartofi umpluți prăjiți.
Sarmalele nu sunt ele ale noastre, mai ales cele în foi de viță, oricât ne-am dori să le patentăm. Au fost, însă, răspândite prin tot imperiul lui Alexandru cel Mare, care le iubea și le ducea cu tot cu bucătăriile armatei prin toate teritoriile. Așa au ajuns dolma și în Iraq, acolo unde sunt iubite de iftar și servite cu melasă de rodie.
Arroz caldo este felul de mâncare național al filipinezilor și nu putea lipsi nici de la mesele din Ramadan. Este o tocană-supă de orez cu pui, presărată cu usturoi prăjit și ceapă verde proaspăt tocată.
Pâini
La aproape vecinii turci, tradițional este ramazan pidesi. Este vorba de pâini plate, presărate cu semințe de susan și negrilică, cu care mai toți călătorii în Turcia sunt deja obișnuiți. Alături de acestea, turcii mai pun pe masa de iftar (cina din timpul Ramadanului) și ouă, brânză, labneh și gem.
În Uzbekistan majoritatea populației este musulmană, dar în zecile de ani cât au făcut parte din Uniunea Sovietică nu le-a fost permis să își practice religia pe față, așa că Ramadanul este o sărbătoare restrânsă acolo. Iar cinele încep prin gestul capului familie de a rupe și împărți pâinea patır, coaptă în cuptorul tandoori.
Plăcințele prăjite, de obicei, samosa, umplute cu legume sau carne, sunt foarte populare în toată India, dar și pe mesele de Ramadan din țara cu a treia cea mai mare populație musulmană din lume.
În Siria, pâinea ma’arouk se servește doar de Ramadan. Este un fel de colac-brioșă umplut cu o pastă de curmale și servit cu brânză, gem și ceai sau cafea.
Deserturi
Mai ales în Egipt, dar și în restul țărilor din Nordul Africii și Orientul Mijlociu, de Ramadan se mănâncă qatayef (cataif), un desert ce poate fi în două forme. Prima este formată din mini-clătite făcute cu drojdie și fripte doar pe o parte, închise parțial, ca un con, și umplute cu o cremă de brânză, presărate cu fistic sau nuci și miere. În cea de-a doua variantă, clătitele sunt umplute, lipie ca niște colțunași și prăjite în ulei, pentru ca apoi să fie stropite cu sirop.
În Palestina, mesele de Ramadan se umplu de knafeh, adică kunefele știute de noi.
Dacă ajungeți de Ramadan la Dubai (și nu numai atunci), ar fi bine să gustați chebab. Nu este kebab, ci niște clătite groase, servite cu sirop de curmale sau miere, tradiționale din Emirate.
Kuih lapis este un desert gelatinos, făcut cu lapte de cocos, cu făină de orez și arome locale precum pandanul și florile-fluture, foarte popular în Indonezia și Malayesia.
Zoolbia este un desert prăjit popular în Iran, foarte asemănător cu jalebi din India. Este foarte dulce, cu aromele Orientului și se servește adesea cu ceai.
Khaliat al nahl provin din Yemen și sunt niște chifle dulci, așezate în tavă în formă de fagure (numele lor chiar asta înseamnă, chifle fagure), umplute cu cremă de brânză și presărate cu semințe de susan și negrilică.
Falooda este un desert răcoros din Bangladesh pentru care în lapte se pun fidea, jeleu, sirop de trandafiri, semințe de busuioc, perle de tapioca și nuci tocate. Iar la final se mai pune deasupra și o cupă de înghețată, eventual cu șofran.
Comunitatea musulmană din Statele Unite a adoptat prin anii 1930 un desert făcut din pastă de fasole, bean pie, care să fie sănătos și halal, iar de atunci este nelipsit la mesele de Ramadan.
Citește și: Mâncarea columbiană de la ea de acasă
Adaugă un comentariu